Duminica 22 Decembrie

Proiect de lege: Copiii sub 16 ani vor avea voie pe TikTok sau Facebook doar cu acordul părinților


Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunțat o propunere legislativă care are în vedere accesul restricționat al minorilor pe rețelele de socializare. Potrivit proiectului minorii sub 16 ani nu vor mai putea să creeze şi să acceseze niciun cont online fără acordul explicit al părniţilor, iar furnizorii de servicii vor fi obligaţi să filtreze conţinutul ce poate fi accesat de minori.

 ,,Vrem să le oferim părinţilor un instrument prin care să aibă ei puterea de a stabili ce au şi ce nu au voie să facă propriii copii în spaţiul online. Denumită „Protejăm viitorul”, campania vrea să încurajeze un dialog cu toţi factorii de decizie sau grupurile interesate: părinţi, profesori, copii, societate civilă, psihologi şi medici, firmele din big tech, dar şi instituţii ale statului sau decidenţi politici. Nu ne dorim o lege promovată pe repede înainte, ci o dezbatere reală pentru a găsi cele mai bune soluţii”, a anunțat senatoarea. 

Astfel, pentru accesarea platformelor Facebook, TikTok, Instagram sau Snapchat, va fi necesar acordul expres al părinților sau tutorelui legal pentru crearea unui cont sau accesarea unuia deja existent, iar părinții pot cere oricând suspendarea contului minorului, precum și restricționarea accesului minorului la pagini electronice care au conținut dăunător. 

Platformele vor trebui să  eticheteze conținutul pe categorile de vârstă ale utilizatorilor și să instaleze mecanisme electronice de verificare a identității utilizatorului și, după caz, de blocare a accesului acestora , dacă proiectul va fi adoptat, anunță Libertatea.ro.

Comentarii Facebook