Duminica 22 Decembrie

Proteste în Veneția, în prima zi în care a intrat în vigoare taxa de intrare în oraș. Cei care nu dețin un bilet riscă amenzi de până la 300 de euro


Orașul Veneția a fost joi, 25 aprilie, scena protestelor după ce autoritățile au început să aplice taxa de intrare în oraș pentru turiștii care petrec doar o zi în orașul-lagună din Italia. Locuitorii acuză că au transformat faimosul oraș într-un „parc tematic”, relatează The Guardian.

Veneția este primul oraș din lume care a adoptat un astfel de sistem: până în iulie, cei care nu înnoptează sunt nevoiți să plătească câte 5 euro.

Scopul taxei, potrivit autorităților, este de a proteja patrimoniul mondial UNESCO de efectele turismului excesiv, un fenomen cu care Veneția se confruntă de câțiva ani. Conform primarului Luigi Brugnaro, această metodă va face orașul din nou „locuibil”, căci îi va descuraja pe oameni să vină doar pentru o zi.

„Pot să vă spun că aproape tot orașul este împotriva ei”, a susținut Matteo Secchi, care conduce Venessia.com, un grup de activiști ai rezidenților.

„Nu poți impune o taxă de intrare într-un oraș. Tot ceea ce fac este să îl transforme într-un parc tematic. Aceasta este o imagine proastă pentru Veneția… Adică, este o glumă?”, a continuat acesta.

Președinta unei asociații de locatari spune că „măsura nu va rezolva problema” și că autoritățile nu au înțeles consecințele reale ale turismului în masă.

„Nu au înțeles cu adevărat consecințele turismului în masă asupra unui oraș precum Veneția. În primul rând, 5 euro nu vor descuraja oamenii. Dar călătorii de o zi nu sunt problema, lucruri precum lipsa de locuințe la prețuri accesibile sunt…Ceea ce ne trebuie sunt politici care să-i ajute pe rezidenți, de exemplu, să creeze reguli care să limiteze lucruri precum Airbnb”, a declarat Federica Toninello, care conduce ASC.

Taxa de intrare, care este necesară doar pentru accesul în centrul istoric al Veneției, poate fi plătită online și se aplică în 29 de zile, majoritatea în weekend, de joi, 25 aprilie, până la 14 iulie, într-o primă fază, cea de probă a proiectului. Rezidenții, navetiștii, studenții și copiii cu vârsta sub 14 ani sunt scutiți, la fel ca și turiștii care rămân peste noapte. Pe lângă achiziția online, taxa poate fi plătită și la intrarea în centrul vechi al Veneției. Cei care nu dețin un bilet riscă amenzi cuprinse între 50 și 300 de euro.

Comentarii Facebook