Duminica 22 Decembrie

Pui de căprioară, salvat de la moarte sigură de o cățelușă care l-a adoptat și l-a hrănit


Uneori lumea animalelor oferă lecții impresionante și prețioase oamenilor. Este și povestea unui pui de căprioară găsit într-un parc și salvat de o cățelușă. Aceasta l-a adoptat și îl hrănește alături de puii ei. O minune pentru căpriorul care, altfel, ar fi muri de foame, spun specialiștii.

Tot ei trag un semnal de alarmă: puii sănătoși găsiți în păduri sau parcuri nu trebuie luați de acolo. Nu sunt abandonați, de cele mai multe ori mama este doar plecată după hrană. 

Puiul de căprioară a fost găsit în urmă cu câteva zile într-un parc din Buzău. Abia se ţinea pe picioare. Cel care l-a găsit a chemat imediat specialiştii veterinari. Aşa a ajuns la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Buzău. Acolo însă a avut parte de un miracol.

O căţea pe care o avem în curte cu șase puişori s-a ataşat de el ca şi cum ar fi puiul ei, l-a lăsat efectiv să sugă împreună chiar cu puii ei. E ceva neobişnuit ceea ce vedem şi s-a întâmplat. Un pui de căprioară să sugă la o căţea”, declară administratorul adăpostului unde se află „mama adoptivă” a puiului de căprioară. 

La adăpostul asociaţiei a mai ajuns o căprioară. Amândoi puii vor rămâne aici până vor fi suficient de mari încât să se poată hrăni singuri. Veterinarii trag totuşi un semnal de alarmă.

Puii de căprioară sănătoşi nu trebuie luaţi din natură

Ca în fiecare an, în perioada asta mai-iunie, avem probleme de genul astă cu iezi culeşi din natură de oameni care cred că fac un bine, dar fac un rău din neştiinţă”, declară directorul AJVPS Buzău, Dragoș Ștefănescu. 

Spre deosebire de puii care doar îşi aşteaptă mamele plecate după hrană, puii răniţi ar trebui ajutaţi de fiecare dată. În fiecare situaţie în parte, veterinarii vor decide când şi dacă puii pot fi eliberaţi în natură sau trebuie îngrijiţi, în continuare, de asociaţiile pentru protecţia animalelor. 


Comentarii Facebook