Duminica 22 Decembrie

Râzi cu electricianul Mihai: ”Îmi trebuie ÎN NOAPTEA ASTA că am nuntă, BoSS”: de la 1400 lei” / ”Aparat aruncat de nevasta după tine: de la 1.230 lei”


Un electrician din Timișoara a stârnit lacrimi de râs cu un anunț postat pe OLX, unde își oferă serviciile de reparație, recondiționare a echipamentelor audio. 

Probabil, electricianul Mihai s-a săturat de textele clienților, care cred că pot repara și singuri, cu niște sfaturi, așa că a postat, ironic, o listă cu servicii opționale

- dar ”pot lua altu' din Flavia cu 70 lei” - ia-l!

- Consultanță în a cumpăra CASTANA VIEȚII TALE de pe Olx, Publi24, AliExpress, e-Bay, Reverb, eMag Marketplace, Fb Marketplace, Amazon Marketplace, AudioWeb: un aparat de 5000€ defect / parțial defect / "as is" la doar 50€ - îți ofer chiar ACUM, AICI consultanță GRATUITĂ: nu îl lua!

- Identificat ”ce piesă e asta” și găsit de cumpărat: de la 120 lei

- Suport telefonic să repari tu: de la 160 lei / 30 minute

- Citim manualul de utilizare împreună și învățăm să folosim corect aparatul: până în 30 pagini - 180 lei, până în 70 pagini - 330 lei, peste 70 pagini - 550 lei

- Constatare "ACUM": de la 650 lei (serviciu disponibil doar în zilele impare cu lună plină)

- aparate ce au ”dansat în ploaie” sau au băut bere, cafea, frișcă etc: de la 800 lei (deși de cele mai multe ori nu se pot repara)

- echipamente extrem de vechi, uzate (10000+ ore la activ), ruginite, corodate, abuzate fizic/mecanic sau într-o stare avansată de degradare: de la 850 lei (dacă îl reparăm); de la 280 lei (dacă nu îl reparăm)

- Eu repar, tu te uiți: de la 1050 lei

- "Îmi trebuie ÎN NOAPTEA ASTA că am nuntă, Bo$$": de la 1400 lei

- Constatarea tuturor defectelor să repari tu: de la 1950 lei

- Eu repar, tu dai indicații: de la 2250 lei

- Eu repar, tu ajuți: de la 4500 lei

- Tu repari, eu ajut: de la 7600 lei

- Reproiectarea circuitului gândit de niște amărâți de ingineri japonezi cu 20+ ani de experiență: de la 9900 lei

- Tu repari, eu dau indicații: de la 12500 lei

- Tu repari, eu mă uit: de la 17000 lei

- Tu repari singur: de la 29000 lei”.

Mihai are și alte prețuri pentru cei care s-au crezut electricieni și nu s-au răbdat să nu meșterească. 

- Constatarea primului defect să repari tu: de la 620 lei

- Reparație după altă reparație: de la 770 lei

- Recondiționare/restaurare/recapping + reglaje: de la 820 lei

- Tuning, upgrade, hacking și tweak-uri fără a modifica fundamental circuitul proiectat de niște amărâți de ingineri japonezi cu 20+ ani de experiență: de la 850 lei

- Reparație amplificator făcut de tine sau de "un prieten": de la 930 lei

- Reparație după reparație făcută de tine: de la 970 lei

- Reparație după ce l-ai scăpat pe jos: de la 1050 lei

- Reparație amplificator fără protecții făcut de tine: de la 1180 lei

- Reparație-restaurare aparat cu care a aruncat nevasta după tine: de la 1230 lei

- Reparație după multiple reparații: de la 1450 lei

- Reparație/refacere amplificator făcut de tine când erai mic: de la 2450 lei”.

Comentarii Facebook