Duminica 22 Decembrie

Reacția purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române, după ironiile de pe Facebook

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, a reacţionat în urma valurilor de ironii de pe Facebook la adresa mesajului instituţiei cu prilejul zilei lui Mihai Eminescu, şi a precizat că unele au fost reuşite, ceea ce îi confirmă că românii sunt creativi.

Cu toate acestea, Militaru a condamnat trendul de a critica orice.

După ce am văzut şi citit întreaga sarabandă de ironii la adresa unei postări făcute pe pagina de socializare a institutuţiei în care lucrez (şi acum vă rog să-mi scuzaţi postarea subiectivă), m-am gândit astăzi la Patul lui Procust. Ştiu deja sau intuiesc, o să spuneţi că sunt jandarm, eventual analfabet şi că n-are rost să fac pe deşteptul, din moment ce pumnii mei minte n-are! Este acel pat îngust în care, dacă ai neşansa să nimereşti, şi mai grav, să nu încapi în el, se taie din tine fără milă, ca să respecţi tiparul. Vrem tipare, cu orice preţ! Dacă nu respecţi tiparul va fi rău. Trebuie să fii neapărat în trend. Trebuie să critici, orice, dar să critici cu multă abnegaţie. Un tipar a cărui concizie, din păcate, impune şi o doză mare radicalism, care de cele mai multe ori exclude nuanţele. Pentru cei care astăzi au trimis mesaje pe pagina de socializare, au ironizat, au creat, au făcut catrene, unele foarte reuşite, îmi confirmă încă o data, că românii sunt oameni spirituali, inteligenţi şi creativi. Mă bucur să ştiu că activitatea noastră este urmărită de astfel de oameni. Pentru încheiere, aş apela tot la Eminescu...“de aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâşiem”, a scris Marius Militaru, pe pagina de Facebook.

Precizările purtătorului de cuvânt vin în urma ironiilor la adresa Jandarmeriei Române apărute pe Facebook, marţi, după ce instituţia a transmis un mesaj de ziua lui Mihai Eminescu. Internauţii au răspuns cu mesaje care fac trimitere la versurile poetului, dar în care Jandarmeria este ironizată pentru abuzuri.

Un ceai nu e doar o licoare caldă, care te încălzeşte în zilele geroase, ci devine hrană pentru suflet atunci când ai alături oameni frumoşi şi pe Eminescu în gând”, a scris, luni, Jandarmeria Română pe Facebook.

Comentarii Facebook