Duminica 22 Decembrie

Refugiile montane, posturile sezoniere și bazele Salvamont din România vor fi dotate cu dezinfectant


Pe măsură de restricțiile de circulație se vor mai relaza, se vor deschide și cărările pe munți pentru drumeții, iar, pentru ca drumeții să fie în siguranță și să poată respecta regulile de igienă Salvamont România anunță că va dota refugiile montane, posturile sezoniere și bazele Salvamont din România cu soluție dezinfectantă.

Acțiunea Salvamont România a fost inițiată de Alpin Film Festival și Ski&Outdoor Magazine, cu sprijinul Clubului Alpin Român.

Asociația CERT Transilvania este cea care a pus la dispoziție, într-o primă fază, 50 de litri de dezinfectant, iar dozatoarele au fost donate de Hotel Magazin/CAHM Europe.

Astfel, din Apuseni până în Făgăraș, din Bucegi până în munții Rodnei, salvamontiștii, ajutați de partenerii acestui proiect și de toți cei care vor să ne fie alături, vor începe amplasarea de dozatoare cu soluție dezinfectantă, în cât mai multe refugii montane, posturi sezoniere și baze Salvamont, astfel încât, odată cu revenirea pe munte, acestea, să poată fi folosite de turiști.

Preocuparea permanentă a salvamontiștilor din întreaga țară este prevenirea evenimentelor montane și reducerea numărului de accidente pe munte. Muntele, cel pe care îl iubim atât de mult și care ne atrage permanent, ne pune acum în fața unei noi provocări, să nu răspândim între noi acest coronavirus. Haideți, împreună, ca iubitori ai muntelui, deopotrivă drumeți, practicanți ai sporturilor montane și salvamontiști să demonstrăm că muntele și activitățile montane nu reprezintă un factor de propagare a acestui virus. Fiți alături de Salvamont România și partenerii săi în campaniile de reducere a numărului de accidente pe munte” - Sabin Cornoiu, șeful Salvamont România.

Outdoor Magazine este un proiect născut pentru a susține activitatea în aer liber, sportul în natură și sănătatea, astfel că suntem primii care ne dorim reluarea activităților montane. Pe de altă parte, Outdoor Magazine a susținut, susține și va susține fără rezerve toate acțiunile Salvamont. Era deci firesc să ne implicăm direct în această campanie inițiată de Salvamont și suntem mândri și bucuroși că i-am putut ajuta pe salvatorii montani. Am reușit să procurăm, cu ajutorul prietenilor și partenerilor noștri, dezinfectant și dozatoarele necesare pentru dotarea refugiilor montane, posturilor și bazelor Salvamont” - Andrei Huțanu, redactor-șef Ski&Outdoor Magazine.

Această operațiune va fi unul dintre primele semne care ne vor arăta dacă civilizația a revenit pe munte. Sperăm ca soluțiile dezinfectante să rămână în refugii, iar cei care trec pe acolo să înțeleagă că au fost duse pentru a fi folosite de toți iubitorii de munte” - Dan Burlac, președintele Alpin Film Festival.

Dacă doriți să ne fiți alături și să susțineți în această campanie vă rugăm să ne contactați.

Comentarii Facebook