Miercuri 18 Decembrie

Renumit virusolog chinez: Nu există dovezi care să arate că noul coronavirus va fi o boală sezonieră


Este prea devreme pentru a spune dacă noua boală coronavirus COVID-19 va fi sezonieră la fel ca și gripa, a declarat, luni (16 martie), renumitul expert virusolog chinez Zhong Nanshan, eroul SARS al Chinei, transmite CGTN.

Potrivit acestuia, boala diferă foarte mult de gripă, este mai contagioasă decât gripa, dar are o mortalitate mai mică decât Sindromul Respirator Acut Sever (SARS) și Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS). Rata medie de reproducere a gripei este de aproape 1,5 (o persoană poate infecta o altă persoană), a SARS de 2-2,5, în timp ce noul coronavirus se apropie de 3 (o persoană poate infecta alte trei). Rata mortalității cauzată de noul coronavirus, cu o bună prevenire și control, este de aproape 1%, în timp ce pentru SARS a fost aproape 10%, iar pentru MERS de 30%.

Deocamdată nu există suficiente dovezi care să indice că boala se poate transforma în una obișnuită”, a declarat Zhong, subliniind că încă nu este clar de ce apare COVID-19 și dacă boala este legată de schimbarea climatului și a condițiilor ecologice. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din China a evaluat evoluția focarului de la Wuhan, stabilind două concluzii importante. ”Guvernul central a dispus izolarea orașului Wuhan la data de 23 ianuarie. Dacă o decizie similară ar fi fost luată cu cinci zile mai devreme, numărul cazurilor confirmate la nivel național ar fi fost de aproximativ 20.000 până acum. Dacă izolarea ar fi fost decisă cu cinci zile mai târziu, numărul cazurilor ar fi ajuns la 170.000 în luna martie”, a declarat Zhong Nanshan.

China înregistrează astăzi 81.077 (+29 față de ziua de ieri) cazuri COVID-19 confirmate, 67.863 (+841) cazuri recuperate și 3.218 decese (+14).

În consecință, prevenirea timpurie și controlul sunt foarte importante. Mai mult ”îngerii în alb”, așa cum sunt numite cadrele medicale în China, ”nu au dat niciodată greș”, cetățenii trebuie ”să aibă încredere în personalul nostru medical. Marea majoritate a medicilor din China sunt foarte responsabili. Sunt un grup de oameni cu adevărat dedicați cauzei”, a mai spus expertul virusolog Zhong Nanshan, preluat de CGTN.

Comentarii Facebook