Restructurări și condiții tot mai dure pentru angajații din IT. Angajat: Ați mai fost obligați să veniți un număr de zile pe săptămână la birou?
Pe fondul contracțiilor tot mai vădite care au avut loc în economia mondială a ultimilor doi ani, exacerbate de costul ridicat al împrumuturilor și de o teamă tot mai mare de faliment, companii foarte mari din industria IT au făcut restructurări și schimbă radical condițiile oferite angajaților. Mulți angajați se plâng că sunt chemați la birou, indiferent de contractul pe care l-au semnat anterior și sunt amenințați chiar cu demisia dacă nu se conformează.
Un angajat dintr-o bancă multinațională a relatat recent pe o rețea de socializare că a fost avertizat că neprezentarea la birou de cel puțin două ori pe săptămână poate duce la desfacerea contractului de muncă. Vremurile în care IT-ul a fost un „paradis nemeritat” se încheie în România.
„Ați mai fost obligați să veniți un număr de zile pe săptămână în ciuda problemelor grave, iar dacă nu veniți vi se iau din drepturi și se încheie contractul de muncă? Ni s-a zis zilele trecute la o bancă multinațională că dacă nu venim minim 2 zile pe săptămână, excepție dacă ai o săptămână cu problemele și anunți leadul, dar să nu ai probleme decât din an în Paște, dacă nu venim de minim două ori pe săptămână la prima abatere conversație cu HR-ul și la a treia abatere, desfacerea contractului de muncă. Am fost anunțați la o întâlnire cu mai multe echipe.
Faza la probleme grave e că mi-am anunțat leadul că am o problemă și o săptămână din lună nu o să pot ajunge și doar mi-a zis că trebuie să vin. Efectiv nu ai cu cine sa discuți. Ați mai trecut prin situații de acest gen și dacă da cum le-ați gestionat? Câte firme au început să amenințe la modul serios cu datul afara dacă nu vii un număr strict de zile pe saptamana?
Mă refer să stea să controleze cartele și dacă nu apari pe cartelă deja să fii tras în meeting. Și ați mai avut manageri care să zică ca trebuie sa mergi la birou și la probleme grave? Pe ce fundamente îsi bazeaza aceste amenințări?”, a întrebat un angajat pe o rețea de socializare.
Companiile globale renunță la munca remote în domeniul IT. Mulți angajați chiar acuză companiile de concedieri mascate, prin modificarea condițiilor de muncă remote. Mai precis, angajații care nu se prea descurcă sunt chemați să lucreze la birou, unii aflându-se în imposibilitatea de a face acest lucru.
„Se caută să se scape de voi. De aia și regulile super stricte”, confirmă un alt angajat.
14 Comentarii
Ce scrie în contractul de muncă? Ce spune legea?
Din cele două afli soluția!
Da ti demisia… cauta altceva… exista variante
Sa vina la birou? Auzi acolo ce pretentii DESPOTICE!!!
IT-istii sunt toti niste FATALAI
@Bruce Lee:
:)
uitati-va la Voyager 1, e la 25 Terametri si transmite si ea un bip bip... dar cat de pretuita e si de ce? As vrea si eu sa stiu.
Mai da-o incolo...2 zile pe saptamana obligatorii inseamna ca iti poti face o fereastra de cate 8 zile tot la 2 saptamani in care sa iti rezolvi problemele in deplasare...conditii dure, ai naibii panselute
@eu:
@esti proasta: .
Auzi revolta ca tre sa vina doua zile la serviciu. Stai sa vezi distractie cand tre sa isi gaseaasca alt loc de munca si habar nu au sa faca nimic.
du-te la birou dimineata, bei cafea, fumezi 2-3 tigari cu colegii si te intorci acasa si lucri la celelalte joburi, ce-i asa greu????
@Hank Rearden:
Lucrez in IT, dar o fac remote, si doar cu straini. In general, evit sa lucrez in firme romanesti cu manajeri romani, deoarece manajerii romani sunt lingai si vor sa te umileasca.
@eu:
@eu: cea mai buna abordare.