Duminica 22 Decembrie

Români arestați pentru că își exploatau sexual propriii copii! FBI a intervenit în 6 județe, clienții fiind din SUA


Procurorii români și lucrătorii FBI au făcut 19 percheziții în mai multe județe ale României, într-un dosar de pornografie infantilă.

La data de 03.12.2019, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat un număr de 19 de percheziții domiciliare pe raza teritorială a municipiul București și pe raza județelor Ilfov, Galați, Ialomița, Olt, Prahova și Iași, la locuințele a 15 persoane, suspectate de săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, în formă continuată, viol, în formă continuată, corupere sexuală a minorilor și agresiune sexuală.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – 2018, suspecții, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cadrul unor spectacole pornografice oferite unor cetățeni americani prin intermediul unei aplicații informatice, au întreținut acte sexuale orale cu proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 4 ani și 9 ani, la data săvârșirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și de a-și exprima voința.

De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, suspecții au produs și au pus la dispoziția cetățenilor americani, în mod repetat, prin intermediul aceleiași aplicații informatice, materiale pornografice cu proprii copii minori, în schimbul unor sume de bani.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la domiciliul suspecților, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 13 hard-disk-uri, 3 unități de calculator, 13 tablete, 49 de telefoane mobile și 19 medii optice de stocare (CD, memory stick).

Activitățile au beneficiat de sprijinul F.B.I. și Europol.

La sediul DIICOT – Structura Centrală urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București”, precizează procurorii.

Comentarii Facebook