Duminica 22 Decembrie

România are trei focare de infecție: Suceava, Arad și Deva. Care e situația la Țăndărei


Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că țara noastră are trei focare de infecţie: Suceava, Arad şi Deva.

În acest moment, avem trei focare de infecţie - Suceava, Arad şi Deva. În două dintre acestea am fost personal să verific situaţia şi urmează, în perioada următoare, şi Deva.

La Suceava intră în normal, au fost refăcute circuitele în spital, mâine începe  testarea medicilor, cine va fi apt va începe munca. Se va pune în funcțiune al treilea aparat de testare Real Time.

La Arad suntem cu mult sub Suceava, dacă se respectă regulile medical și oamenii respectă restricțiile nu va fi nevoie să se impună carantină.

Voi merge în fiecare regiune să verific personal cum stau lucrurile şi să lucrez cu colegii mei pentru remedierea deficienţelor", a anunţat Tătaru.

Acesta a spus că ia în calcul schimbarea managerului DSP Arad.

Despre situația de la Țăndărei, ministrul a spus că, în contextul creșterii numărului de cazuri, se poate ajunge la un moment dat la carantinare.

Comentarii Facebook