România se numără printre țările de TOP la matematică în Europa. Elevii români au obținut rezultate mai bune decât cei din Germania și Franța
În clasamentul internațional Timiss 2023 la matematică, România a înregistrat un progres remarcabil. Elevii români s-au clasat pe una dintre primele poziții din UE, cu un scor de 542 de puncte, devansând țări precum Suedia sau Germania.
În contrast, Franța, una dintre marile puteri economice ale Europei, se află la coada clasamentului european, cu doar 484 puncte. Țara se confruntă cu probleme serioase în educația matematică: 15% dintre elevii francezi nu stăpânesc competențele de bază, în timp ce doar 3% ating performanțe înalte.
Spre comparație, în România, 9% dintre elevi se încadrează în categoria celor cu performanțe ridicate.
Evaluarea internațională Timss, care măsoară cunoștințele la matematică și științe ale elevilor din 58 de țări, a scos la iveală și alte aspecte interesante. În timp ce unele țări precum Statele Unite și Portugalia au înregistrat scăderi semnificative, Anglia și Polonia au făcut progrese notabile.
Un aspect îngrijorător în Franța este diferența tot mai mare între rezultatele fetelor și ale băieților la matematică, un fenomen care începe încă din școala primară. În schimb, în România, Bulgaria și Irlanda, această diferență este nesemnificativă, notează Le Figaro.
Clasamentul general rămâne dominat de țările asiatice, cu Singapore și Coreea în frunte.
0 Comentarii