Duminica 22 Decembrie

Românii prosumatori, care injectează energie electrică în rețeaua națională, vor fi plătiți


Prosumatorii care introduc energie electrică în rețea pot obține compensații financiare, conform unui proiect de lege adoptat de Senat. Legea urmează să intre la dezbatere și în Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Proiectul modifică Legea energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012, iar persoanelor fizice, prosumatori cu instalaţii de producere a energiei electrice de până la 200 kW, li se oferă posibilitatea obţinerii unei compensaţii financiare lunare pentru energia electrică produsă şi livrată în reţea, transmite Agerpres.

Propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PSD, PNL, USR şi UDMR prevede, ca pe lângă drepturile prevăzute de Legea 123/2012, prosumatorilor persoane fizice să li se ofere posibilităţile obţinerii unei compensaţii financiare lunare pentru energia electrică produsă şi livrată în reţea, a utilizării sumei rezultate din această compensaţie financiară în achitarea altor servicii contractate din partea furnizorilor cu care au încheiat contractul, precum servicii de furnizare gaze naturale, precum şi a transmiterii cu titlu gratuit a energiei electrice produse şi livrate în reţea către alţi clienţi ai furnizorului, cu care prosumatorii au încheiat contractul.

Mai precis, prosumatorii vor fi plătiți pentru energia livrată. 

Comentarii Facebook