Duminica 22 Decembrie

S-au eliminat taxele de echivalare a diplomelor pentru cetățenii Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene


Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a emis vineri, 7 februarie, Ordinul nr. 3193/2020 privind eliminarea și actualizarea unor taxe pentru serviciile prestate de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.

Prin ordinul emis s-au eliminat taxele de recunoaștere/echivalare a studiilor preuniversitare și universitare pentru cetățenii Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene. Accesul pe piața muncii se va face fără alte costuri pentru această categorie.

Taxa pentru recunoașterea/echivalarea studiilor preuniversitare și universitare se va păstra numai pentru cetățenii din afara Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene.  

An de an, în calitate de profesor, am dat recomandări elevilor mei pentru a studia la universități din străinătate. Mulți dintre ei au ales să revină în țară. Ca ministru al educației și cercetării am decis să respect efortul depus și să îi încurajez pe românii care au studiat în spațiul european să se angajeze și să își continue studiile în România, prin simplificarea modului de recunoaștere a diplomelor de studii. Ceea ce au învățat merită recunoscut și apreciat. Ne bazăm și pe ei să contribuie la construirea unei Românii normale, unei Românii Educate”, a precizat ministrul Monica Anisie.

Ordinul a intrat în vigoare de la data semnării lui.

Comentarii Facebook