Duminica 22 Decembrie

Salariații nevaccinați de la stat vor fi testați pe banii angajatorului, timp de 60 de zile


Testare gratuită a angajaților de la stat, timp de 60 de zile, înființarea a peste 1.000 de noi centre de testare Covid și acces la medicamente antivirale în ambulatoriu sunt câteva dintre măsurile de gestionare a pandemiei convenite în comisiile din parlament de către delegațiile PNL și PSD.  Cele două echipe sunt conduse de Nelu Tătaru și respectiv Alexandru Rafila.

Am discutat despre câteva măsuri pentru controlul imediat al pandemiei, ceea ce înseamnă: acces extins la testare, am şi estimat că putem să înfiinţăm probabil mult peste 1.000 de centre unde să se poată face testarea, problema este legată şi de accesul la aceste teste; este vorba de acordarea asistenţei medicale ambulatorii şi să pregătim un eventual val 5, încât pacienţii să poată să se adreseze cât mai aproape de casă serviciilor medicale şi să beneficieze de investigaţii; accesul în ambulatoriu la terapie antivirală şi, evident, stimularea producţiei interne de astfel de produse”, a declarat deputatul PSD Alexandru Rafila, potrivit Hotnews.ro.

Medicul Alexandru Rafila spune că rata mare a mortalității în România din cauza Covid, inclusiv potrivit experților Organizației Mondiale a Sănătății, este explicată prin prezentarea „extrem de tardivă” la medic a pacienților, care de multe ori vin în forme complicate ale bolii. „Lucrul ăsta vrem să se schimbe, vrem să încurajăm testarea, să o apropiem de oameni”, a spus Rafila.

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru (PNL), a declarat că proiectul privind introducerea certificatului verde la locul de muncă se află în dezbatere la comisia de sănătate din Camera Deputaților, parlamentarii PNL și PSD convenind introducerea testării gratute a angajaților de la stat, pentru o perioadă de 60 de zile. Rămâne de văzut dacă în buget există bani pentru testarea angajaților de la stat.

Contextul în care am introdus aceste două luni cu testare gratuită este tocmai din discuţiile cu organizaţiile profesionale. Contextul în care s-ar accepta un certificat verde, s-ar accepta anumite condiţii şi alternativa testării dar cu plată a acestor teste, am încercat să o aşezăm tocmai în aceste două luni în care să putem agrea fiecare dintre noi, şi organismele profesionale şi Ministerul Sănătăţii, şi noi ca parlamentari, un context legal în care trebuie să se desfăşoare introducerea certificatului verde, dar şi stimularea vaccinării", a susţinut Nelu Tătaru. 

Legea privind introducerea certificatului verde pentru personalul unor unităţi publice şi private nu a trecut de votul plenului Senatului, în urmă cu aproximativ două săptămâni. Votul decisiv se va da în Camera Deputaților.


Comentarii Facebook