Duminica 22 Decembrie

Scenariu rupt din Prison Break: un deținut condamnat pentru crimă a evadat din închisoare cu ajutorul unui cearceaf, pe fereastră


Noul sezon din Prison Break este situat la Craiova, unde un deținut în vârstă de 53 de ani, condamnat pentru omor și încarcerat la Penitenciarul Pelendava a evadat, vineri dimineața, din spital, unde era tratat.

Deținutul era tratat la Spitalul din Craiova sub pază, însă a reușit să fugă pe geam, unde a coborât cu ajutorul unui cearceaf. Acesta era condamnat la 10 ani de închisoare pentru omor.

Vineri, 12.03.2021, în jurul orei 06:45, s-a constatat că deținutul SOREANU ION, în vârstă de 53 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, clasificat în regim semideschis, a părăsit o unitate sanitară publică de pe raza localității Craiova, unde se afla internat din data de 07.03.2021.

În vederea capturării deținutului, au fost dispuse măsuri specifice: sesizarea Inspectoratului Județean de Poliție Dolj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj; informarea Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române; alarmarea personalului; trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unității; valorificarea imaginilor video ale sistemului de supraveghere din unitatea sanitară publică.

Fapta în cauză este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Noul Cod penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Este prima dată când bărbatul are astfel de comportamente

La momentul părăsirii unității sanitare, deţinutul era îmbrăcat cu: bluză trening gri, pantaloni negri.

Menționăm că deținutul a fost internat periodic în unități sanitare publice, fără a manifesta comportamente contrare normelor.

În vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus deplasarea la fața locului, de urgență, a unei echipe multidisciplinare (specialiști ai Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar/Direcției Inspecție Penitenciară)”, se arată într-un comunicat din partea poliției. 


Comentarii Facebook