Duminica 22 Decembrie

Scenariul de groază din Cluj se repetă în Botoșani! Doi frați au murit după ce au fost loviți de fulger, în timp ce s-au adăpostit sub un copac


Doi fraţi au avut parte de un sfârșit cumplit în timpul furtunii de marţi seară, după ce au fost loviți de un fulger în județul Botoșani. Incidentul tragic a avut loc la doar o săptămână după ce doi frați din comuna clujeană Săcuieu au avut parte de aceeași soartă. 

Cei doi din Botoșani, un bărbat de 52 de ani și sora lui de 45, s-au dus să mute animalele, care se aflau la păscut. Din păcate, nu s-au mai întors acasă. Furtuna a devenit tot mai puternică și au luat decizia de a se adăposti sub un copac. Acolo au și fost găsiți, căzuţi unul peste altul, iar copacul spintecat în două de un trăsnet.

Mama celor doi a avut o presimțire și i-a rugat să nu meargă pe acea vreme rea, însă cei doi nu au ascultat-o și au plecat spre animale. Descoperirea macabră a făcut-o un vecin de-al acestora. Alarmată că nu mai veneau acasă, mama lor a alertat una dintre surori, iar aceasta a apelat la ajutorul vecinului.

Doi frați din Cluj cu același final tragic, au fost loviți de trăsnet, în timp ce s-au adăpostit sub un copac

Amintim că, în data de 12 iulie, doi frați din Cluj, ciobani, au murit după ce au fost loviți de trăsnet. Au murit și animalele care erau alături de ei. Șocul vecinilor este că și mătușile lor au murit la fel, acum mulți ani. 

Cei doi fraţi, de 43 şi 44 de ani, erau ieșiți cu vacile la păscut, dar un fulger i-a răpus pe amândoi, inclusiv 8 vaci. Pădurarul care i-a găsit a recuperat şi telefonul unuia dintre ei. Pe ecran rămăsese blocat mesajul RO-Alert de cod portocaliu de vreme rea. Culmea, pentru familia lor, tragedia se repetă.

,,Două mătuşi de-ale lor au murit tot trăsnite. Amândouă deodată”, a spus un localnic.

Comentarii Facebook