Duminica 22 Decembrie

Scene de tortură descrise în manualul de română de clasa a V-a: „Începură să-i jupoaie pielea de pe corp”. Părinții sunt șocați


Scene de tortură descrise visceral în manualul de română de clasa a V-a: „Începură să-i jupoaie pielea de pe corp, apoi umplură pielea cu paie, o puseră într-o suliţă şi o tăvăliră prin noroi”. Părinții susțin că legenda populară „Moartea lui Constantin Brâncoveanu”, care apare în manualul de limba și literatura română de clasa a V-a, este mult prea violentă prin scenele de tortură pe care le descrie. 

Scene de tortură descrise visceral într-un manual de clasa a V-a

Părinții se plâng ca textul legendei populare „Moartea lui Constantin Brâncoveanu”, operă în care este descrisă visceral tortura și execuția domnitorului Țării Românești, este mult prea dură pentru un copil de 12 ani, ce este obligat să parcurgă acest text la limba și literatura română. Aceștia au povestit că în momentul în care copilul a parcurs aceste rânduri a putut fi evident momentul de disconfort emoțional prin care a trecut și se întreabă care este rolul unui astfel de text pentru această vârstă. 

 „Zilele trecute făceam temele împreună și, la limba română, aveam de studiat legenda populară. Textul propus în manual e 'Moartea lui Constantin Brâncoveanu'. Nu e un text mare, așa că l-am parcurs împreună seara. Am rămas însă șocată de descrierea din acest text și am văzut cât de afectat a fost și copilul. Este descris momentul în care fiilor lui Brâncoveanu le sunt tăiate capetele sub privirile acestuia, iar băiatul meu părea că evită să-și imagineze duritatea unei astfel de scene. A rămas însă mut atunci când este descrisă decapitarea unuia dintre fiii lui Brâncoveanu, când ni se spune cum cade acel cap tăiat și sângele ce țâșnește îl stropește pe sultan. Am simțit cum copilul încerca să evite să-și imagineze acest moment”, a declarat mama unui copil de clasa aV-a care învață din manualul în cauză. 

„Sunt foarte intrigată să constat că un elev de numai 12 ani este nevoit să parcurgă un text literar ce conține astfel de imagini macabre”

La finalul, textul devine și mai dur. Ni se spune cum este torturat Brâncoveanu, că este jupuit, că pielea acestuia este umplută cu paie și târâtă prin noroi. În acest moment, copilul era deja înmărmurit și îi simțeam din plin disconfortul emoțional prin care trecea. Nu aș vrea să credeți că exagerez, copilul se joacă pe calculator tot felul de jocuri, stă pe internet, se uită la o grămadă de documentare, nu încerc să-i ascund realitatea, însă am simțit cum acest text a fost mult prea dur. Nu mi-a fost ușor, ca mamă, să-mi văd copilul trecând printr-un astfel de momentâ”, a mai adăugat aceasta. 

Sunt foarte intrigată să constat că un elev de numai 12 ani este nevoit să parcurgă un text literar ce conține astfel de imagini macabre și scene extrem de violente pentru vârsta lui. Nu știu cum li s-au părut celor care au introdus în manual asemenea texte, dar, dacă pe mine m-au îngrozit, nici nu vreau să mă gândesc ce efect au asupra copiilor noștri, mai ales că ei știu că moartea domnitorului nu este un basm și că toate aceste scene este posibil să fi avut loc în realitate”, a mai declarat mămica îngrijorată, potrivit fanatik.ro.

brancoveanu 2.PNG

Textul legendei populare „Moartea lui Constantin Brâncoveanu” descrie în detaliu execuția voievodului Țării Românești, iar întreaga scenă cu un tată ce este obligat să asiste la execuția fiilor săi are o puternică încărcătură emoțională. „După aceasta turcii puseră mâna pe al treilea fiu al lui Brâncoveanu, un băiet falnic cu ochii negri, plini de foc şi cu un păr negru ca pana corbului. Mustăţile abia îi mijeau. Şi îngenunche, iar capul lui se rostogoli până dinaintea picioarelor tatălui său. Acesta oftă din adâncul inimii şi zise: — Doamne, facă-se voia ta”, este un fragment în care este descrisă execuția unui dintre fiii lui Brâncoveanu. „-Brâncovene, zise sultanul, un singur copil îţi mai rămâne. Gândeşte-te bine! Brâncoveanu se uită la copilul cel plăpând, îşi văzu soţia leşinată, îşi văzu fetele plângând în hohot, dar răspunse fără şovăire: – Facă-se voia Domnului!”, este un alt asemenea fragment.

brbun.png



Comentarii Facebook