Miercuri 18 Decembrie

Se anunță vreme bună în weekend, însă vremea se va răci în prima parte a săptămânii viitoare: Este posibilă apariția înghețului în unele dimineți!


Un weekend cu soare, însă vremea se strică din nou săptămâna următoare! Când scăpăm de frig și ploi, potrivit meteorologilor.

Vremea se va ameliora în weekend, iar ploile vor lua o pauză în mare parte din țară. Săptămâna viitoare însă, temperaturile vor scădea din nou, iar în unele zile ne putem aștepta la ploi, averse și furtuni. 

Sfârșitul acestei săptămâni va aduce o reconfigurare a circulației atmosferice la nivel european, care nu va produce însă o încălzire semnificativă în regiunea țării noastre. Deși soarele va străluci mai mult pe cer decât zilele trecute, săptămâna viitoare ne putem aștepta tot la o vreme răcoroasă, cu ploi și furtuni în unele zile. 

Anticiclonul din nordul continentului, principalul centru baric din ultima săptămână, se va retrage spre nord-vest, lăsând loc unor arii de presiune coborâtă. Inițial, vremea va deveni mai frumoasă, iar în acest weekend ploile vor lua o pauză în majoritatea regiunilor.

Temperaturile vor crește ușor, dar, în general, vor fi apropiate de valorile specifice acestei perioade, cu maxime cuprinse între 15 și 22 de grade. Nopțile și diminețile vor fi răcoroase, cu minime sub 10 grade. 

Sub influența unei depresiuni atmosferice, vremea va începe să se răcească din nou în prima parte a săptămânii viitoare. Luni, vor fi ploi și averse îndeosebi în regiunile vestice, care ulterior se vor extinde și în restul teritoriului. Local, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, iar izolat vor fi posibile și căderi de grindină, de dimensiuni mici, scrie meteoradar.ro.

A doua jumătate a săptămânii pare să fie chiar mai rece, cu maxime sub 15 grade în mare parte din țară. În special în zonele depresionare, este posibilă apariția brumei și înghețului în unele dimineți. 

Comentarii Facebook