Șină ruptă între Sighișoara și Brașov. Mai multe trenuri cu ruta prin Cluj-Napoca au avut întârzieri enorme: „A avut întârziere de aproape cinci ore!”


Mai multe trenuri au avut întârzieri, chiar și de peste 4 ore, spre și dinspre Cluj, din cauza unei șine rupte între Sighișoara și Brașov.

Din cauza unei șine rupte în zona Beia-Mureni, între Sighișoara și Brașov, mai multe trenuri au avut întârzieri uriașe. Pasagerii au fost nevoiți să aștepte ore în șir până să ajungă la destinație, pe lângă asta, căldura din mai multe vagoane ale trenurilor care călătoreau pe ruta afectată nu funcționa.

Reprezentanții CFR au transmis că pe linia respectivă se efectuează lucrări de modernizare.

Între trenurile afectate de acest incident se numără și trei trenuri dinspre și spre Cluj. Potrivit hotnews.ro, unul dintre acestea a avut o întârziere de 4 ore și jumătate:

  • IC 532 Cluj - București: 3 ore și jumătate întârziere;
  • IR 1735 București - Cluj: 4 ore și 30 minute întârziere;
  • IR 1734 Cluj - București: două ore întârziere.
Sursa foto: moldova.europalibera.org

Comentarii Facebook