Sambata 28 Decembrie

Sindicatul Europol: Poliţia Română operează spălătorii auto ilegale. Poliţiştii, ameninţaţi cu sancţiuni dacă autospecialele sunt murdare


Sindicatul Europol acuză, luni 7 martie, că „Poliția Română operează spălătorii auto ilegale”, unde sunt spălate autospecialele care trebuie să fie curate la plecarea pe traseu. Sindicaliștii acuză faptul că polițiștii sunt amenințați cu sancțiuni, dacă autospecialele sunt murdare, dar nicio unitate din țară nu are alocate fonduri pentru spălarea lor.

La finalul anului 2021, mai mulţi poliţişti au fost apostrofaţi de şefii lor pentru că au fost ,,prinşi în flagrant” cu autospecialele de poliţie murdare la exterior. În cel mai pur spirit de aroganţă managerială, colegii noştri au fost ameninţaţi cu sancţiuni disciplinare dacă nu vor avea autospecialele curate, atât pe interior cât şi pe exterior. Bineînţeles că primul demers al organizaţiei noastre a fost să aflăm care sunt condiţiile puse la dispoziţie poliţiştilor, ce demersuri a întreprins instituţia pentru a rezolva această problemă de imagine, ce soluţii a găsit pentru ca poliţiştii să se asigure că autospecialele cu care ies in teren sunt mereu curate. Ştiam din capul locului faptul că instituţia nu a alocat niciun leu pentru curăţarea şi igienizarea autospecialelor, iar această cheltuială a fost ,,transferată” poliţiştilor care trebuie fie să plătească din banii lor aceste servicii, fie să profite de bunăvoinţa unor patroni de spălătorii auto”, au transmis, luni, 7 martie, reprezentanţii Sindicatului europol, conform News.ro.  

Sindicaliştii afirmă că răspunsul primit la solicitare a arătat că „nicio unitate din ţară nu are alocate fonduri bugetare pentru spălatul şi igienizatul autospecialelor” 

De asemenea, „nicio unitate de poliţie din ţară nu are încheiat vreun contract cu operatori privaţi de specialitate pentru furnizarea acestui serviciu”.  

Elementul surpriză a venit prin admiterea faptului că unităţile de politie operează spălătorii auto improvizate, care funcţionează în spaţii improprii, cu instalaţii electrice artizanale nedestinate utilizării în condiţii de umezeală, care nu dispun de instalaţiile necesare pentru decantarea substanţelor toxice care intră în compoziţia detergenţilor folosiţi pentru spălarea autospecialelor şi care evident, nu deţin nici autorizaţie de mediu în acest sens (...) În condiţiile in care unităţile de politie au în dotare sute de autospeciale, ne întrebăm care este impactul pentru mediu şi care este nivelul poluării rezultat de operarea acestor spălătorii auto improvizate”, au mai transmis sindicaliştii.  

Aceştia fac referire şi la posibile accidente, în condiţiile în care spălarea maşinilor se face în spaţii improvizate.  

Vedem acest maraton frenetic pentru îmbunătăţirea imaginii Politiei Romane, dar nu suntem în stare să alocăm fonduri minimale pentru ca autospecialele de poliţie folosite zilnic să nu pună în pericol nici sănătate poliţiştilor, dar nici sănătatea persoanelor conduse la sediul poliţiei, în condiţiile în care interiorul acestor autovehicule nu a fost igienizat niciodată. Faptul că instituţia profită de bunăvoinţa poliţiştilor care plătesc din contribuţia lor aceste servicii, ne demonstrează indiferenţa manifestată de conducerea MAI care girează în continuare astfel de practici”, au mai transmis sindicaliştii.  


Comentarii Facebook