Duminica 22 Decembrie

Şofer bănuit că şi-a ucis iubita intenționat, într-un teribil accident rutier. Tânăra era mama a doi copii


Noi detalii ies la iveală în cazul accidentului de la Nojorid, Bihor, de luna trecută, în care o tânără, mamă a doi copii, şi-a pierdut viaţa. Anchetatorii spun că iubitul ei aflat la volan ar fi produs accidentul în mod intenţionat după o ceartă.

Bărbatul este suspectat că a intrat cu maşina în care se aflau într-un TIR. Bărbatul ar fi fost supărat că femeia vrea să se despartă de el. Erau împreună de mai mult de un an. Atât bărbatul cât și unul dintre copiii femeii au fost grav răniți în urma impactului. Accidentul s-a produs pe 12 iulie 2022, în jurul orei 21.40, pe DN 79, la ieşirea din localitatea Nojorid înspre Leş, în judeţul Bihor, scrie Antena 3. 

Individul a intrat în plin într-un TIR, chiar dacă în maşină se mai afla şi copilul de numai doi ani al femeii

Şoferul în vârstă de 48 de ani s-a urcat atunci la volan chiar dacă avea permisul anulat. El a făcut şi închisoare tot pentru infracţiuni rutiere. În noaptea în care s-a produs tragedia, bărbatul s-ar fi certat cu iubita, care l-ar fi anunţat că vrea să se despartă. În acel moment, el ar fi intrat în plin într-un TIR, chiar dacă în maşină se mai afla şi copilul de numai doi ani al femeii.

În urma accidentului, tânăra mămică în vârstă de 25 de ani şi-a pierdut viaţa, în timp ce şoferul şi copilul au ajuns în stare gravă la spital. Bărbatul este cercetat acum de procurori pentru omor, notează sursa citată. 

Comentarii Facebook