Vineri 22 Noiembrie

Sondaj - 84% dintre români cred că cei din diaspora trebuie să aibă drept de vot la alegerile din România


Aproape 70% români declară că au rude în străinătate, mai mulţi decât în urmă cu 10 ani, şi aproape 20 % dintre aceştia spun că rudele din străinătate le trimit bani, în urmă cu 10 ani procentul fiind dublu, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP.

De asemenea, în opinia a 68,1% dintre cei chestionaţi, cei plecaţi în străinătate contribuie mult la nivelul de trai al românilor. Procentul celor care consideră că românii din străinătate ar trebui să aibă dreptul de a vota la alegerile din România a crescut de la 74,9% în iunie 2013, la 84,4% în prezent.

69% dintre români declară că au rude plecate în străinătate (faţă de 51.8% în iunie 2013), în timp ce 31% răspund negativ (faţă de 48.2% în iunie 2013).

Declară că au rude plecate în străinătate mai ales: persoanele cu educaţie primară, locuitorii din urbanul mic, cei din regiunile estice sau Sud-Vest Oltenia, relevă analiza socio-demografică.

Câţi români primesc bani de la rudele din străinătate

19.7% dintre cei care au rude în străinătate spun că acestea le trimit bani (faţă de 38.1% în iunie 2013), în timp ce 80.1% răspund negativ (faţă de 60.6% în iunie 2013), iar 0.2% nu ştiu sau nu răspund (faţă de 1.3% în iunie 2013).

Analiza socio-demografică indică faptul că tinerii sub 30 de ani, cei inactivi potenţial activi şi locuitorii din rural declară într-o proporţie mai ridicată decât celelalte categorii de populaţie că rudele din străinătate le trimit bani.

Contribuţia românilor din străinătate la nivelul de trai al celor din ţară

În opinia a 68.1% dintre cei chestionaţi, românii plecaţi în străinătate contribuie mult la nivelul de trai al românilor din ţară (faţă de 56.8% în iunie 2013). 24.3% sunt de părere că românii plecaţi în străinătate contribuie puţin la nivelul de trai al românilor din ţară (faţă de 30.8% în iunie 2013), iar 7.7% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare (faţă de 12.4% în iunie 2013)

Dreptul de a vota al românilor din străinătate

Întrebaţi dacă românii din străinătate ar trebui să aibă dreptul de a vota la alegerile din România, 84.4% dintre participanţii la sondaj răspund că da (faţă de 74.9% în iunie 2013), iar 13.4% că nu (faţă de 15.1% în iunie 2013). Nu ştiu sau nu răspund la această întrebare 2.2% din total eşantion (faţă de 10% în iunie 2013).

Pe fondul creşterii în ultimii 10 ani a ponderii românilor care declară că au rude în străinătate, a crescut semnificativ şi ponderea celor care cred că românii plecaţi în străinătate contribuie mult la nivelul de trai al românilor din ţară, asta chiar dacă procentul celor care declară că au rude în străinătate care le trimit bani a scăzut faţă de 2013. Aceste ultime date reflectă, cel mai probabil, o schimbare a relaţiei dintre cei plecaţi la muncă în străinătate şi cei rămaşi acasă, în contextul diminuării presiunilor financiare ale rudelor din ţară ale românilor care lucrează în alte state. Recunoaşterea contribuţiei românilor din diaspora la nivelul de trai al românilor vine însoţită de creşterea spriijinului pentru ideea că românii din străinătate ar trebui să aibă dreptul de a vota la alegerile din România. Toate aceste date arată că narativele ostile diasporei promovate într-o vreme în spaţiul public românesc au pierdut masiv din tracţiune, nebeneficiind de susţinerea opiniei publice”, declară Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.


Comentarii Facebook