Duminica 22 Decembrie

Starea de alertă a fost prelungită, prin decizia Guvernului. Se deschid bisericile și păcănelele


Guvernul adoptă hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă și-a dat acordul în unanimitate asupra acestei măsuri, a anunțat premierul Ludovic Orban.

Se propunea prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul țării, pentru 30 de zile, începând cu data de 17 iunie”, a spus Orban.

Acesta ar fi un nou pas spre ”relaxare”, a adăugat premierul. Între timp s-a decis reluarea activității economice în mall-uri, cu excepția cinematografelor, restaurantelor și sălilor de jocuri; se va relua activitatea sălilor de fitness și aerobic în condițiile stricte; se reia activitatea în after-school-uri și grădinițe pe perioada verii.

Odată cu sfârșitul școlii, încetează măsură de sprijin prin care am asigurat un venit unui părinte pentru ca părintele să poată să stea acasă cu elevul în perioada în care au fost suspendate școlile, toți acești părinți trebuie să se întoarcă în activitatea profesională”, a completat el.

În plus, am luat decizia de a permite oficierea de slujbe și în interior. Noi nu am închis bisericile, au fost deschise. Nu s-a permis oficierea slujbelor, s-au permis diferitele evenimente pentru botezuri, căsătorii, sigur, cu un număr limitat de persoane. Bisericile nu au fost închise, cei care au titrat că se redeschid bisericile nu au redat corect adevărul. Decizia este aceea de a permite oficierea slujbelor și în interior, fiind de dimensiuni variabile, va fi un număr redus de credincioși care vor putea asista la slujbă, de aceea se va face atât în interior cât și exterior. Aici vor trebui respectate reguli, purtatul măștii, dezinfectarea spațiilor comune”, a subliniat Orban.

Se reiau și activitățile jocurilor de noroc, aici a fost o adevărată campanie, că dăm drumul la păcănele. Jocurile de noroc nu sunt numai cele de pe slot machines, înseamnă casele de pariuri, înseamnă Loteria, o serie de alte jocuri care se desfășoară în baza legii. Ce nu înțeleg cei care ne critică, numai ca să se afle în treabă, este că măsurile pe care le-am luat gradual au avut la bază evaluarea riscului epidemiologic, am luat măsurile de deschidere acolo unde există un risc mic, sau dacă există un risc, prin măsurile de protecție, se poate asigura protejarea cetățenilor”, a mai spus premierul.

Comentarii Facebook