Stațiile ITP din toată țara au activitatea oprită din cauza unui ,,incident neprevăzut”. Mesajul transmis de Registrului Auto Român


Registrului Auto Român a anunțat că activitatea staţiilor de inspecţie tehnice autorizate este complet sistată. Mai mult decât atât, interacţiunea cu Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări este afectată.

,,Un incident neprevăzut, apărut în camera serverelor centrale ale RAR, a perturbat activitatea instituţiei şi a afectat derularea serviciilor programate cu clienţii la nivel naţional. Conducerea Registrului Auto Român a mobilizat toată logistica necesară pentru a diminua efectele generate de această situaţie. RAR a apelat şi la specialişti externi, experţi în IT, pentru suport tehnic", se arată într-un comunicat al instituţiei, potrivit Agerpres

Conform sursei citate, activitatea staţiilor ITP este complet sistată.

,,Avaria a afectat şi aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a ITP de către staţiile de inspecţie tehnice autorizate, precum şi interacţiunea cu Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări. În acest moment, activitatea staţiilor ITP este complet sistată", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, până la remedierea situaţiei apărute, clienţii se pot prezenta la sediile RAR conform programărilor pe care le-au efectuat, iar documentele solicitate (ex: CIV) le vor fi eliberate ulterior, după ce vor putea fi procesate şi în sistemul informatic.

,,Angajaţii RAR îi vor anunţa pe cei care au de ridicat documente când pot fi acestea eliberate, în ordinea cronologică a programărilor pe care le-au avut pentru efectuarea prestaţiilor sau, după caz, în alte situaţii speciale", precizează reprezentanţii instituţiei.

Reprezentanţii RAR dau asigurări că vor face tot ce este tehnic posibil pentru remedierea problemelor cât mai rapid, motiv pentru care toţi angajaţii care au atribuţii în gestionarea unei astfel de situaţii au lucrat în mod continuu de la apariţia incidentului şi vor fi mobilizaţi, prin rotaţie, 24 de ore din 24, până când vor fi restabilite toate sistemele informatice.


Comentarii Facebook