Duminica 22 Decembrie

Statul va avea informații complete despre telefonul pe care îl folosești. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial


Începând cu luna ianuarie a anului 2025 statul va avea informații despre ce tip de telefon are fiecare român. Actul normativ a fost publicat deja în Monitorul Oficial.

Ce va ști statul despre telefonul tău

Statul va primi următoarele informații despre telefonul tău, respectiv denumirea producătorului, marca și modelul telefonului, dar și versiunea sistemului de operare. De asemenea, se vor oferi anumite capabilităţi ale acestora. Aceste informații vor fi folosite pentru evaluarea dinamică, prin intermediul statisticilor, a procentajului terminalelor din piaţă capabile de o localizare performantă.

Operatorii de telefonie mobilă sunt obligați să transmită informații la ANCOM despre toate telefoanele din rețea

Telefoanele smart, care au funcţionalităţi avansate contribuie, în mod decisiv, la o mai bună localizare. Astfel, proiectul de decizie hotărăște şi o nouă obligaţie a operatorilor mobili de a oferi de două ori pe an către ANCOM o statistică despre terminalele conectate la reţea. O statistică va trebui dată până la data de 30 iunie, iar cealaltă până pe 31 decembrie.

Localizarea apelantului la 112 este considerabil îmbunătăţită prin revizuirea reglementărilor privind realizarea comunicaţiilor de urgenţă, a transmis la finalul lunii iunie Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Comunicatul ANCOM

"După discuţiile purtate cu reprezentanţii industriei de profil şi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu în cadrul Consiliului Consultativ, ANCOM a adoptat decizia care revizuieşte reglementările privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU). Actul normativ facilitează implementarea comunicaţiilor de urgenţă prin tehnologii mobile cu comutaţie de pachete şi va permite administratorului SNUAU să asigure o localizare a apelantului considerabil îmbunătăţită ce poate fi, în multe situaţii, de ordinul a câţiva metri. Decizia a fost transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare la data publicării", conform unui comunicat al ANCOM, emis pe 26 iunie, citat de Agerpres.

În contextul închiderii reţelelor 3G şi, apoi, a reţelelor 2G, complementar cu dezvoltarea reţelelor 4G şi 5G care utilizează tehnologia IP cu scopul de a transmite date, decizia facilitează folosirea acestei tehnologii astfel încât să se preia apelurile de urgenţă şi a informaţiilor de localizare corespunzătoare pentru apelurile iniţiate din reţelele de nouă generaţie, potrivit sursei citate.

Totodată, se va asigura accesul utilizatorilor finali cu dizabilităţi la serviciile de urgenţă, în condiţii similare cu cele de care beneficiază ceilalţi utilizatori finali, prin acțiunea de a facilita realizarea unei infrastructuri adecvate cu scopul de a implementa comunicaţii de urgenţă multimedia. "Interconectarea bazată pe comutarea de circuite va mai fi folosită o perioadă ca soluţie de rezervă, până la migrarea totală a transmiterii apelurilor de urgenţă la noile tehnologii", a mai spus ANCOM.

Comentarii Facebook