Duminica 22 Decembrie

Tânărul care s-a dus călare la maternitatea și a primit o casă de la Moroșanu a dat-o unor interlopi: Și-a luat bolid - FOTO


Sergiu Ciobotariu, tânărul care s-a dus călare la maternitate pentru a-și vedea soția și copilul nou-născut, a vândut casa primită de la Cătălin Moroșanu.

Luptătorul K1 a postat un comunicat pe pagina sa de Facebook, care a fost redactat înainte de purtătorul lui de cuvânt:

Am primit foarte multe mesaje pe pagină legate de situația lui Sergiu, călărețul pe care Cătălin l-a ajutat să își clădească un viitor. Așa cum știți, de aproape 4 luni, Cătălin este plecat la Survivor și nu are acces la telefon sau internet, astfel că nu știe despre situația apărută în tot acest timp. Noi, echipa lui, vom încerca să explicăm pe cât se poate situația.

În urmă cu fix un an, prin eforturile voastre și ale lui Cătălin, am reușit să îi mutăm în casă nouă pe Sergiu și familia lui. O casă mobilată complet, care avea acces la toate utilitățile, la care se adaugă haine primite de la oameni cu suflet din întreaga țară. Imediat după, casa a fost pusă pe numele lui Sergiu cu mențiunea că nu poate fi vândută în următorii cinci ani. De asemenea, în contul lui Sergiu au rămas 27.900 de lei, bani care să-l ajute să înceapă o viață nouă. În special să creeze un viitor pentru cei 3 copii mici.

Deși era lockdown, Cătălin a făcut toate eforturile necesare pentru ca familia Ciobotariu să beneficieze de condițiile unei vieți normale. Timp de aproape două luni s-a implicat total în acest caz pentru ca toate lucrurile să fie puse la punct. Ulterior, a căutat să îi ofere un loc de muncă decent lui Sergiu, deși era complicat deoarece acesta nu avea școală.

Pentru că a cerut un răgaz pentru a-și aranja noua casă, în toamnă au apărut primele probleme când Sergiu nu s-a mai prezentat la niciunul dintre angajatorii cu care Cătălin discutase pentru locul de muncă. Asta după ce confirmase, iar ulterior și-a închis telefonul. Au urmat tot felul de scuze și explicații, iar cazul s-a repetat. Ba chiar i-a transmis lui Cătălin că ar avea nevoie de o altă casă, mai aproape de ghetourile unde trăise până atunci. Evident, a fost refuzat.

Ulterior, Cătălin a avut o perioadă aglomerată din punct de vedere personal, iar pe 1 ianuarie a plecat în Republica Dominicană pentru Survivor, acolo unde se află și în acest moment. Nu a știut și nici nu știe despre situația din prezent, așa cum nu știm nici noi exact ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, însă suntem la fel de șocați și dezamăgiți de faptul că Sergiu a ales să trateze așa o faptă bună. Suntem dezamăgiți deoarece pune în pericol viitorul a 3 copii. 3 suflete care puteau să beneficieze de o viață normală și educație pentru a nu trece prin aceleași greutăți ca părinții lor.

Cătălin Moroșanu va începe campanii de conștientizare, educare și specializare pentru tineri proveniți din medii defavorizate

Dacă este o greșeală că ne-am implicat cu toții pentru a oferi o șansă la o viață mai bună? Cu siguranță, nu. Suntem cu sufletul împăcat în fața lui Dumnezeu că am vrut să facem un bine. Totodată, este o învățătură de minte. Nu ne vom opri din fapte bune, dar vom merge pe premiza «dă-i omului un pește și va avea de mâncare o zi. Învață-l să pescuiască și va avea de mâncare toată viața.»

În momentul în care se întoarce Cătălin, vom începe campanii de conștientizare, educare și specializare pentru tineri proveniți din medii defavorizate pentru ca aceștia să se integreze în societate. Vă mulțumim tuturor!", anunță Moroșanu.

Casa cumpărată de Moroșanu a costat 37.000 de euro.

Localnicii spun că Sergiu a fost nevoit să vândă casa și s-a întors în ghetou, dar nu înainte să-și achiziționeze un bolid de lux: ”Avea la un moment dat un Golf în curte, iar mai apoi am văzut un Range Rover. Nu mai este chiar același Sergiu.

A fost vândută casa, nu mai stă Sergiu aici. Am înțeles că ar fi vorba despre niște interlopi care s-au mutat aici. Nu știm prea multe, pentru că evităm să interacționăm cu ei. Înainte să plece de aici, Sergiu dădea petreceri, era plină curtea… În fine, nici nu vreau să-mi aduc aminte", au spus locuitorii din zonă, conform ProSport.

Sergiu s-a dus în martie 2020 pe cal până în Iași, de la țară, după ce i-a născut nevasta și nu mai circulau autobuzele.

Tânărul de 22 de ani din Răducăneni, județul Iași, avea mască de protecție și a dat nas în nas cu o patrulă de Poliție.

El a mers 50 de kilometri pe cal, pentru că mijloacele de transport în comun nu mai circulă. 

Oprit de agenții de poliție, tânărul a explicat că nu a avut cu ce alt mijloc de transport, dar avea completată declarația pe propria răspundere în care specificase că are treabă în interes personal la maternitate, așa că a primit numai un avertisment. 

În Iași nu este voie să circule mijloacelor de transport cu tracţiune animală, dar acum a fost o situație specială.

Comentarii Facebook