Duminica 22 Decembrie

Ţara din Europa care vrea carantină cât de curând. Ce spun autorităţile despre lockdown


O comisie de epidemiologi din Olanda recomandă instituirea carantinei pentru a ține sub control numărul de cazuri de Covid-19. Este prima țară din vestul Europei care ar putea lua o astfel de măsură, iar guvernanții urmează să se pronunțe cu privire la noile măsuri.

Olanda ar putea intra în carantină în curând

Echipa de Gestionare a Epidemiilor din Olanda a propus instituirea carantinei în țară, pentru a scădea numărul infectărilor cu noul coronavirus. Guvernul interimar urmează să se pronunțe astăzi în acest sens, iar Olanda ar putea deveni prima țară din vestul Europei în care revine carantina. Oficialii olandezi țin cont de multe ori de recomandările comisiei de experți, dar nu întotdeauna, arată Reuters. Potrivit propunerilor comisiei, școlile ar urma să rămână deschise.

Țările din vestul Europei au considerat până acum carantina ca ultima soluție în lupta pentru combaterea coronavirusului. Multe dintre aceste țări au mizat pe campanii de vaccinare, pentru a nu suprasolicita spitalele, cu atât mai mult cu cât vine sezonul rece. În Olanda, rata de vaccinare a persoanelor adulte este de 85%.

Cu toate acestea, numărul de cazuri a crescut, iar unele unități medicale au fost nevoite să refuze pacienții care sufereau de alte afecțiuni și care nu erau în pericol, pentru a trata bolnavii de covid.

Ce măsuri a luat Olanda pentru combaterea coronavirusului

Până să se pronunțe cu privire la o eventuală carantină la nivel național, oficialii olandezi au luat o serie de noi măsuri în lupta cu SARS-Cov2. Săptămâna trecută, masca a redevenit obligatorie și s-a extins lista locurilor unde accesul este permis doar pe baza certificatului verde.

Autoritățile sanitare olandeze au raportat săptămâna aceasta o creștere cu 45% a numărului de infectări, față de săptămâna trecută. Rata de infectare la nivel național a ajuns, astfel, la 4 la mia de locuitori. Până în prezent, 2,25 milioane de olandezi au trecut prin boală, de la începutul pandemiei.

În timp ce unele țări se grăbesc să ia măsuri noi pentru combaterea virusului, în contextul creșterii numărului de infectări, există și state care abordează o altă strategie și se bazează pe imunizare, atât prin vaccin, cât și natural. Marea Britanie, de exemplu, a relaxat recent măsurile, iar numărul total de infectări a crescut, însă numărul cazurilor grave și al deceselor a scăzut. Englezii spun că, din punctul lor de vedere, ce a fost mai greu a trecut și că, datorită ratei mari de vaccinare, se așteaptă ca valul patru să se încheie cât mai curând în Regat.

Comentarii Facebook