Vineri 22 Noiembrie

Timișoara, din nou în carantină, la o zi după ce autoritățile au anulat carantinarea municipiului


"Ca urmare a situației existente în perimetrul format din raza administrativ-teritorială a municipiului Timișoara și a comunelor limitrofe, unde rata de incidență este ridicată, iar în baza datelor furnizate de CNCCI, gradul de ocupare a paturilor COVID ATI în județul Timiș, a atins capacitatea maximă, în vederea limitării riscului ridicat de transmiterea a Coronavirusului SARS-CoV-2 printre comunitățile vizate, s-a stabilit prelungirea carantinei pentru încă 72 ore pentru ariile teritoriale din Județul Timiș, respectiv, pentru municipiul Timișoara și comunele Moșnița Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăvița", a comunicat autoritatea citată.

Conform GCS, decizia fost luată prin Ordin al Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, în urma consultării cu conducerea Ministerului Sănătății.

Carantina impusă de la nivel central are aplicabilitate imediată, de la ora 00.00

Decizia de la centru a ținut cont de lipsa întrunirii numărului minim de voturi care să permită adoptarea unei hotărâri a CJSU Timiș în ceea ce privește măsurile necesar a fi aplicate în vederea limitării noului virus, în pofida recomandărilor furnizate de DSP, ale avizelor și recomandărilor INSP”, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Măsură are caracter temporar, ea fiind necesară până la găsirea unei soluții viabile la nivel județean sau național.

Șeful CJ Timis, Alin Nica: "Suntem pedepsiţi că testăm mai mult. Am chinuit oamenii inutil"

Înainte de decizia de duminică, municipiul de pe Bega a ieșit carantină, în ciuda faptului că rata de infectare este peste 8 cazuri la mia de locuitori.

Autoritățile locale nu au votat prelungirea restricțiilor nici pentru Timișoara, nici pentru alte patru localități de lângă municipiu.

Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a explicat la Antena 3, că timișorenii sunt pedepsiți pentru că testează mai mult decât alte județe și de aici și rata de infectare reflectată este mult mai ridicată.

"Decizia s-a luat pentru că oricum în carantină era  ineficientă și formală. Cetățeni, mulți dintre ei, ocoleau restricțiile și treceau pe declarații lucruri false doar pentru a ajunge în zone unde nu existau restricții.

Este frustrant pentru noi pentru că, deși testăm cel mai mult din țară și descoperim, evident, mai multe cazuri, totuși cele mai mari restricții le aveam în Timiș, de șase luni.

De șase luni în Timiș restaurantele, sălile de sport sunt închise sau sunt cu restricții și din acest punct de vedere înțeleg frustrarea oamenilor și neîncrederea în aceste restricții suplimentare mai ales că sunt formale", consideră Alin Nica.


Comentarii Facebook