Duminica 22 Decembrie

Tinerii sub 16 ani, interziși pe Facebook, TikTok sau Instagram, fără acordul părinților - Proiect de lege


Un proiect de lege ar urma să nu le permită copiilor şi adolescenţilor sub 16 ani să intre pe rețelele sociale fără acordul părinţilor. Iniţiativa aparţine unei senatoare PNL care a scris un proiect de lege, menit să crească siguranţa copiilor în mediul on-line.

Senatoarea Nicoleta Pauliuc va avea în următoarea perioadă discuţii cu societatea civilă în acest sens, cu părinţi, copii, miniştri, dar şi cu cei de la ANCOM pentru a vedea exact cum poate fi implementat acest proiect. Cert este că 99% dintre copiii din ţara noastră au conturi pe reţelele sociale, arată un studiu Salvaţi copiii. De asemenea, aceştia pot accesa un conţinut neadecvat şi sunt şi dependenți de ecrane.

Alte ţări precum Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite au deja o legislaţie în acest sens. De altfel, senatoarea Nicoleta Pauliuc a iniţiat şi o campanie de strângere de semnături în acest sens pentru a modifica acest proiect de lege. Deja a strâns peste 10.200 de semnături. Proiectul ar putea fi depus după dezbatere până la jumătatea anului viitor şi de asemenea, senatoarea se gândeşte şi la sancţiuni pentru platformele care nu se conformează. 

Sursa: observatornews.ro

Comentarii Facebook