Duminica 22 Decembrie

TIR cu numere de România, luat de vânt pe autostradă, lângă Istanbul. A fost o furtună APOCALIPTICĂ - VIDEO


Un TIR cu numere de România a fost luat de vânt, în timpul unei furtuni extrem de violente la Istanbul. Camionul a fost răsturnat de rafalele puternice. 

Din imaginile filmate de un șofer se vede cum se răstoarnă cun TIR, după ce alt camion s-a răsturnat mai devreme. 

Patru persoane, inclusiv un cetăţean străin, şi-au pierdut viaţa, iar 19 dintre concetăţenii noştri au fost răniţi, dintre care trei grav”, a declarat guvernoratul din Istanbul într-un comunicat, citând un bilanţ întocmit de Agenţia guvernamentală pentru gestionarea dezastrelor naturale (Afad).

Din imagini rezultă că șoferul român nu a fost rănit. 

În Istanbul clădirile au fost luate de vântul care a suflat cu viteze de până la 130 km/h.

În alte imagini difuzate pe reţelele sociale şi de media turce se pot fi văzute un acoperiş şi o verandă luate de vânt, precum şi autovehicule grele de marfă răsturnate pe o autostradă din apropiere de Istanbul, mai notează sursa citată de Agerpres.

Zeci de acoperişuri şi aproape 200 de copaci au căzut din cauza furtunii, iar traficul maritim a fost suspendat pe Bosfor, a anunţat primăria din Istanbul.

Cinci avioane care urmau să aterizeze la Istanbul au fost redirecţionate către aeroporturile din Ankara şi Izmir, a informat NTV.

Comentarii Facebook