Miercuri 18 Decembrie

TOPUL județelor în funcție de procentul de români vaccinați. Pe ce loc se clasează Clujul?


De la începutul campaniei de vaccinare în România, la data de 27 decembrie 2020, până în prezent, au fost administrate peste 3,3 milioane de doze la un număr de 2,1 milioane de persoane.

Concret, la data de 4 aprilie, situația se prezenta în felul următor:

– 914.208 persoane fuseseră vaccinate cu o singură doză;

– 1.196.714 persoane fuseseră vaccinate cu două doze.

Dacă luăm în calcul doar persoanele imunizate prin vaccin (adică cele care au fost vaccinate cu ambele doze), vom vedea că numărul lor reprezintă 5,9% din populația stabilă a României (am folosit datele oficiale obținute la ultimul recensământ al populației din România, când au fost numărați 20.121.641 de locuitori).

Dacă ne uităm la procentul pe județe, vom vedea că unele dintre ele – cum sunt Clujul sau municipiul București – depășesc destul de mult acest procent, în vreme ce altele se situează în jurul a 3% (am luat în calcul dozele administrate în intervalul 27 decembrie 2020 – 31 martie 2021, deci într-un interval de timp de puțin peste 3 luni).

Este important de menționat că aceste grafice au fost realizate luând în calcul numărul de persoane vaccinate în centrele din fiecare județ și, după cum știm, într-un județ s-au putut vaccina și persoane din afara acelui județ.

Este deja binecunoscut fenomenul bucureștenilor care s-au dus să se vaccineze în alte județe, uneori la sute de kilometri distanță, deoarece au găsit mai ușor locuri în localități îndepărtate decât în capitală, unde cererea de vaccinare este mai mare, iar listele de așteptare sunt foarte lungi.

Însă chiar și așa, cu acest „export” de locuitori, tot Bucureștiul se află pe locul întâi în ceea ce privește procentul celor vaccinați, urmat de Cluj, Iași și Maramureș.

Acestea sunt, de fapt, singurele județe unde procentul celor imunizați prin vaccinare a depășit 7%.

La polul opus se află județul Botoșani, cu 2,9% dintre locuitori imunizați prin vaccinare, acesta fiind singurul județ care până acum nu a atins pragul de 3%.

Dacă ne referim la procentul celor care au primit cel puțin o doză de vaccin, foarte prost stau județele Botoșani, Bacău, Tulcea, Brăila, Vaslui, Neamț, Brăila, Teleorman. Aici s-a vaccinat în jur de 6-6,5% din populație (procentul este de 2,5 ori mai mic decât în București, în capitală acesta fiind de 16,5% pentru cei care au fost vaccinați cu cel puțin o doză).

Prin urmare, o simplă analiză a datelor arată că, deși s-a spus că Bucureștiul este „sub-alimentat” cu doze de vaccin – lucru real dacă ne gândim la raportul dintre cerere și ofertă – actuala campanie de vaccinare are probleme în a ajunge în județele mai sărace, unde oamenii fie nu au auzit de metodele de programare (prin platformă, prin call center sau prin medicul de familie), fie sunt destul de izolați și nu au cum să se deplaseze din satele lor până la centrele de vaccinare.

Pentru realizarea graficelor am folosit datele obținute de recorder.ro de la Ministerul Sănătății (aferente perioadei 27 decembrie 2020 – 5 martie 2021) și cele publicate de autorități pe data.gov.ro.

Iată cum arată TOPUL județelor în funcție de procentul românilor imunizați prin vaccinare (vaccinați cu ambele doze):

1. București – 8,8%

2. Cluj – 7,5%

3. Iași – 7,1%

3. Maramureș – 7,1%

5. Ilfov – 6,9%

6. Alba – 6,7%

7. Gorj – 6,6%

8. Constanța – 6,2%

8. Harghita – 6,2%

10. Mureș – 5,9%

10. Prahova – 5,9%

12. Bihor – 5,7%

13. Dolj – 5,6%

14. Sibiu – 5,4%

15. Brașov – 5,3%

15. Timiș – 5,3%

17. Caraș-Severin – 5,1%

17. Sălaj – 5,1%

19. Ialomița – 5%

20. Mehedinți – 4,9%

21. Giurgiu – 4,7%

21. Vrancea – 4,7%

23. Satu-Mare – 4,6%

23. Suceava – 4,6%

25. Vâlcea – 4,4%

26. Buzău – 4,3%

27. Hunedoara – 4,2%

28. Covasna – 4,1%

29. Teleorman – 4%

30. Olt – 3,9%

31. Alba – 3,8%

31. Argeș – 3,8%

31. Călărași

31. Dâmbovița – 3,8%

35. Bistrița-Năsăud – 3,6%

35. Galați – 3,6%

35. Neamț – 3,6%

35. Vaslui – 3,6%

39. Brăila – 3,5%

39. Tulcea – 3,5%

41. Bacău – 3%

42. Botoșani – 2,9%

Iată cum arată și TOPUL județelor în funcție de procentul românilor vaccinați cu cel puțin o doză:

1. București – 16,5%

2. Cluj – 14,7%

3. Timiș – 14,2%

4. Constanța – 13,1%

5. Ilfov – 12,6%

6. Brașov – 11,7%

7. Sibiu – 11,4%

8. Alba – 11,3%

8. Maramureș – 11,3%

10. Iași – 11%

11. Harghita – 10,6%

12. Bihor – 10,3%

12. Gorj – 10,3%

14. Mureș – 9,7%

14. Prahova – 9,7%

16. Ialomița – 9,6%

17. Arad – 9,4%

18. Dolj – 9,3%

19. Giurgiu – 9,2%

20. Sălaj – 9,1%

21. Caraș-Severin – 9%

22. Vrancea – 8,8%

23. Satu-Mare – 8,7%

24. Hunedoara – 8,6%

25. Bistrița-Năsăud – 8,5%

25. Vâlcea – 8,5%

27. Covasna – 8%

28. Dâmbovița – 7,7%

28. Mehedinți – 7,7%

28. Suceava – 7,7%

31. Buzău – 7,6%

31. Tulcea – 7,6%

33. Argeș – 7,3%

33. Călărași – 7,3%

35. Olt – 7,1%

36. Dolj – 7%

37. Brăila – 6,6%

37. Teleorman – 6,6%

39. Neamț – 6,5%

40. Vaslui – 6,5%

41. Bacău – 6,2%

42. Botoșani – 5,8%


Comentarii Facebook