Duminica 22 Decembrie

Trei noi zile libere pentru bugetari în 2023! Apar trei noi mini vacanțe de 4 zile, de care se vor bucura românii


Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.

Astfel, dacă ziua de 24 ianuarie este liberă, prin alipirea zilei de 23 ianuarie, care pică luni, rezultă o mini vacanță de 4 zile. La fel și de Ziua Copilului, în 1 iunie 2023, prin acordarea unei zile libere și în 2 iunie se creează o nouă vacanță de 4 zile.

În 15 august este Adormirea Maicii Domnului, dar va fi liber și în 14 august, astfel că mai rezultă o vacanță.

Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese, anunță Ministerul Muncii.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

De asemenea, unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor anexate la convențiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plății sumelor scadente.

Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite.

Comentarii Facebook