Duminica 22 Decembrie

Trei români, implicați într-o schemă cu permise auto, în Italia. Le cereau ,,clienților” 4000 de euro ca să le dea răspunsurile examenului prin cască


Trei români și un italian au ajutat zeci de persoane să obțină permise de conducere în mod ilegal, în Italia.

Aceștia se foloseau de o metodă ingenioasă, spun autoritățile italiene. 

Astfel, cu o zi înainte de proba teoretică a examenului auto, doi membri ai grupării se deplasau la domiciliul candidatului pentru a monta microcamerele și căștile miniaturizate, și pentru a efectua probele tehnice cu persoana care, de la distanță, trebuia să sugereze răspunsurile corecte, informează știridiaspora.ro.

După o anchetă care a durat mai mulți ani, procuratura din Brescia a pus sub acuzare în total 42 de persoane.

Astfel, autoritățile italiene l-au arestat pe presupusul lider al organizației, Gerardo Sansone, în vârstă de 56 de ani, alături de colaboratorii săi apropiați, toți de naționalitate română: Ana Maria Arsene (32 de ani), Larisa Loredana Arsene (22 de ani) și Florentin Vasile (36 de ani), aflați acum în arest la domiciliu. Persoana cunoscută sub numele de Antonio, care furniza răspunsuri de la distanță, rămâne neidentificată. 

Prețul unui astfel de ,,serviciu” era între 3000 și 4000 de euro, un permis de categorie B, fiind 3.000 de euro, sumă care trebuia achitată în avans și în numerar. 

Organizația criminală a reușit să obțină cu ajutorul înșelătoriei zeci de permise în Brescia, Cremona, Bologna, Parma, Udine, Veneția, Padova și Rovigo, cele mai multe fiind obținute pentru cetățeni străini, pe care îi racolau prin școlile auto. 


Comentarii Facebook