Obligatoriu la alegere?! Da. Cerința generalizată de a merge la școală pentru un timp cu du­­rată legiferată („învățământul general obligatoriu”) există de când e școală instituționalizată. Concomitent, întotdeauna au existat direcții de ales pentru a merge pe calea școlii impuse de lege. Durata școlii este legată de acces, admitere, promovare, certificare. Discuțiile s-au întețit și atenția s-a concentrat în ultima vreme asupra temei admiterii în clasa a IX-a. Tema este mult mai largă decât abordarea îngustă care vedem că se practică, în general, referitoare numai la necesitatea și la plasarea unui examen de admitere în liceu.

Un examen care nu închide și nu deschide nimic

În condițiile în care durata învățământului general obligatoriu crește în pas cu mersul lumii și cu evoluția cunoașterii, un examen ca o barieră, între clasele a VIII-a și a IX-a, nu-și mai are rostul. Dacă în anul 2030 școala obligatorie va ajunge la 16 clase (existând lege în acest sens), cu tot cu grupe de grădiniță și cu clasă pregătitoare (nefiresc și depreciativ numită „clasa zero“), ce rost are introducerea din 2028 a unui examen de admitere mai departe, după opt clase?!

Examenul după opt clase este normal să fie un examen de evaluare pentru re­partizare, nu de admitere, de selecție în sensul „trecere“ sau „acces interzis“. De altfel, așa și este conceput prin proiectul România Educată, pe care se bazează legile care-l concretizează – și cea privind 16 clase obligatorii în 2030, și cea a învățământului preuniversitar: „Există două mari tranziții în cadrul educației preuniversitare. Prima este cea de la finalul clasei a VIII-a, când are loc tranziția spre învățământul secundar superior. Aceasta se face prin repartizare, pe baza rezutatelor obținute la Evaluarea Națională. Obținerea unei note de 5 nu este un criteriu de continuare spre educația liceală sau profesională, clasa a IX-a făcând parte din educația obligatorie“.

Legea care ne întoarce înapoi cu cincizeci de ani

Combinarea intrării la liceu, într-o primă fază, prin examen de admitere, cu intrarea, într-o a doua fază, prin repartizare computerizată, pe locuri rămase neocupate, întoarce școala românească înapoi cu cincizeci de ani, câți se vor împlini în 2028, la intrarea în vigoare a sistemului conturat acum, de când un asemenea sistem a mai fost aplicat. Din anul școlar 1977-1978 și, mai ales, în anii ’80, admiterea prin examen era prevăzută prin lege a se organiza la orice liceu, dacă numărul doritorilor de înscriere în clasa a IX-a depășea numărul de locuri. Clasa a IX-a făcea parte, ca și acum, din învățământul general obligatoriu. Posi­bilă la orice liceu și desfășurată la toate liceele, admiterea se dovedea examen tare doar la liceele suprasolicitate după profilul și faima lor, păstrate ca atare sub genericul de „matematică-fizică“, toate liceele trebuind atunci să fie „de specialitate“. După ocuparea locurilor (puține), în ordinea mediilor de la examenul de admitere, la liceele de top, suprasolicitate, candidații rămași erau repartizați la liceele cu locuri nesolicitate, neocupate (multe). Nici atunci media 5 nu era criteriu de continuare și nici atunci, conform legii, nu rămânea nimeni pe dinafara clasei a IX-a, deci, și atunci, termenul de „admitere“ era impropriu.

Cu organizare și desfășurare de acest fel, sistemul educațional românesc s-a aflat la acea vreme într-o perioadă cruntă a lui, inclusiv cu o „industrie“ furi­bundă a meditațiilor, cu șanse închise copiilor din mediul rural, cu sacrificii ale părinților ca să-și ducă copiii la „pregă­tire“ și la „testare“ (eufemismele vremii) la profesori de la oraș cărora li se dusese vestea prin vorba că „intră sigur dacă fac cu ei“, precum și, în același timp, cu elevi ajunși în clasa a IX-a care se chinuiau să deseneze literele când copiau din ma­­nual, la teză, pentru că de scris, nu știau să le scrie.

Elevi de mâna a doua?

Acum, desfășurarea intrării la liceu întâi prin examen de admitere și după aceea, prin repartizare pe câte locuri vor mai fi disponibile, în ordinea mediilor cu care vin elevii de la Evaluarea Națională de la sfârșitul gimnaziului, va provoca iar aglomerație la un număr de licee. Vor fi mulți absolvenți de gimnaziu care vor dori să susțină examenul de admitere la liceu și puțini cei care se vor lăsa repartizați după examen. Va reapărea, după niște zeci de ani, asaltul asupra câtorva licee (unele, numite acum colegii).

Cine va recunoaște că nu-i de nasul lui un liceu de top, ca să nu meargă la ad­­mitere acolo? Mai ales dintre acei părinți care urmăresc să li se certifice ­apartenența la o anume categorie socială prin copiii lor, exact spus, prin selectivitatea atribuită locurilor în care-și duc copiii și prin includerea copiilor între cei tratați preferențial în acele locuri, în cazul de față, lo­­curile vizate fiind anu­mite licee (colegii).

Intrarea la liceu prin concurență neloială

Dincolo de anticipări speculative și particularizate, este de semnalat caracterul inechitabil al sistemului de intrare la liceu: în două tururi parcă anume concepute ca să garanteze discriminarea, de­­oarece primul tur este caracterizat prin ghidaj spre ținta reprezentată de liceul (colegiul) care-și organizează admiterea având în față profilul de elev pe care-l atrage, iar al doilea tur este caracterizat prin deschidere totală, dar cu posibilitate de acces numai către ce se mai găsește. Aspectul este al unei imense licitații cu dedicație.

O analiză remarcabilă pentru că este aplicată asupra sistemului de intrare la liceu prezintă Federația Națională a Părinților: „Ministerul Educației nu acordă suficientă atenție Raportului OECD, care atrage atenția asupra inechității la nivel de sistem, atât prin limitarea accesului elevilor fără posibilități materiale la o educație de calitate (a se vedea piața meditațiilor, care a atins un nivel fără precedent și este în continuă ascensiune), cât și prin diferențele mari dintre unitățile de învățământ în ceea ce pri­vește calitatea actului educațional (a se vedea diferențele dintre un colegiu național și un liceu tehnologic) și, în loc să întreprindă măsuri care să ducă la eliminarea inechității, introduce prevederi care o adâncesc.

Modul în care unităților de învățământ li se va permite să organizeze propriul examen de admitere (deși intenția ministerului este de a avea o abordare unitară, să nu ne amăgim cu faptul că toate liceele îl vor organiza, suntem conștienți, cu toții, de faptul că este destinat colegiilor naționale), prin stabilirea propriilor criterii (discipline de examen, calculul mediei de admitere etc.) este un sistem de selecție specific autonomiei universitare și nu are ce căuta într-un sistem de învățământ OBLIGATORIU, în care criteriile de admitere trebuie să fie unitare la nivel național.

Legea prevede măsuri pentru «atingerea potențialului de dezvoltare al fie­cărui beneficiar al educației, atât din punct de vedere cognitiv, cât și socio­emoțional», dar introduce un sistem de admitere în învățământul liceal care pune accent pe concurență neloială (prin nivelul diferit de calitate a educației de care beneficiază elevii în spațiul școlar), generează probleme la nivel emoțional prin impunerea unei duble testări și supune elevul riscului de a fi admis într-o unitate de învățământ cu mult sub nivelul potențialului său și al aspirațiilor sale personale de dezvoltare.“

Pedagogia, meseria, economia nu se fură, ci se învață în școală de profil

Pe neobservate, trecerea dincolo de ciclul gimnazial, în condițiile și în cadrul de continuitate ale învățământului general obligatoriu, s-a redus la admiterea în liceu. Normală ar fi fost abordarea intrării în clasa a IX-a pornind de la posibilitățile pe care ea le deschide. Acceptând că orientarea profesională după opt clase poate fi, cel mult, firav incipientă, nu are cum să rămână ignorată diversitatea de profiluri adresată absolvenților de gimnaziu.

Sistemul de intrare la liceu, cu examen de admitere urmat de repartizare, deschide perspectiva slăbirii unor tipuri și profiluri, cu consecințele de rigoare pe termen lung asupra ocupațiilor, adică asupra economiei și societății. Liceele tehnologice (numite profesionale), pedagogice, economice se prefigurează a fi cele care vor avea de suferit.

Cât despre școala profesională, aceasta pare că nici nu mai intră în dis­cuție, fiind greu de identificat pe undeva, pe la nivelul primilor trei ani de liceu tehnologic (devenit profesional), într-o confuzie parcă deliberată.

La rândul lui, liceul tehnologic (zis acum profesional), făcut pe trei sferturi, până la clasa a XI-a inclusiv, arată a fi gândit să aducă el a școală profesională.

Totodată, specificul liceului economic, odată cu personalitatea, valoarea și tradiția acestui profil de liceu, se diluează într-o tipologie uniformizatoare ca nivel.

În sfârșit, bulversările profilului pe­dagogic nu constituie o noutate, ci o re­­luare a ceva ce în timp s-a mai petrecut. Așa a rămas pierdută-n alte vremuri desființarea formării institutorilor prin ­cursuri de șase ani. Cumva compensatoriu, printr-un simulacru de conștientizare a ceea ce trebuie să însemne învățătorul, imediat după decembrie 1989, durata liceului pedagogic a crescut la cinci ani. A fost fără spor și fără susținere. Ba, destul de repede, au apărut curentul și demersurile administrative pentru des­ființarea formării învățătorilor și educatorilor prin liceu de profil pedagogic. Până la urmă, nu s-a întâmplat așa ceva.

În prezent, excluderea din liceul pe­dagogic tocmai a esenței acestui liceu, a formării învățătorilor, este sancționată cu argumente profesioniste din perspectiva a numeroase colegii și licee de profil:

„1. Urmând acest profil vocațional, elevii au șansa ca de la vârstă fragedă să se pregătească temeinic pentru profesia de dascăl, într-un mediu care le oferă atât cunoștințe teoretice, cât și competențe și abilități metodice în cadrul practicii pedagogice desfășurate timp de patru ani. Prin școlile de aplicație, se oferă posibilitatea elevilor să-și desfășoare practica pedagogică observativă și de predare în condiții optime pe parcursul celor patru ani de studiu.

2. Absolvenții liceelor pedagogice au obținut rezultate deosebite la examenul național de titularizare în învățământul preșcolar și primar, iar în instituțiile de învățământ unde au fost încadrați au primit aprecieri prin care se confirmă temeinicia pregătirii psihopedagogice.

3. Absolvenții profilului pedagogic au ocupat posturi didactice și au continuat studiile universitare la facultățile de ­științe ale educației, ceea ce demonstrează că cele două nivele de învățământ se completează și nu se exclud.

4. Nu credem că se pot echivala anii de pregătire din liceul pedagogic și completarea procesului de perfecționare din universitate, adică șapte ani de studiu, doar cu formarea din mediul universitar, adică trei ani.

5. Este cunoscut că unitățile de învățământ de stat și particulare solicită cadre didactice care au la bază liceele pedagogice.

6. Optăm pentru specializarea educator-învățător cu calificările: educator/educatoare pentru educație timpurie (ci­clul antepreșcolar și preșcolar) și învățător/învățătoare (ciclul primar).

7. Condiționarea absolvenților de profil pedagogic, specializarea învățător/învățătoare care se încadrează în sistemul național de învățământ pentru ocuparea funcției didactice de învățător/învățătoare, de absolvirea unei forme superioare de învățământ într-o perioadă de 6-7 ani.“

Articol publicat de tribunainvatamantului.ro integral publicat în numărul 37-38 al revistei Tribuna Învățământului