Tribunalul Giurgiu decide azi dacă Liviu Dragnea va fi eliberat din închisoare
Liviu Dragnea ar putea ieşi din închisoare astăzi, când Tribunalul Giurgiu judecă cererea de eliberare condiţionată.
Fostul lider al PSD va fi audiat prin videoconferinţă de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat pentru trei ani şi jumătate în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman.
Decizia de strămutare la Giurgiu a aparţinut Curţii de Apel Bucureşti, în urma solicitării lui Dragnea care spunea atunci că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti care i-au respins eliberarea sunt corupţi.
Decizia de joi este definitivă şi executorie
În timpul şederii la Penitenciarul Rahova, fostul lider al social-democraţilor s-a confruntat cu o mulţime de probleme. I-au fost încălcate mai multe drepturi, au stabilit judecătorii de la sectorul 5. Este vorba de dreptul la sănătate, muncă şi apărare.
Fostul lider al PSD a avut câştig şi orele în care nu a muncit şi au fost socotite ca ore lucrate.
Dragnea a ispăşit 2 ani din pedeapsa de 3 ani şi jumătate de închisoare
De asemenea, el s-a plâns şi că, în vremea în care a avut COVID, avocaţii nu au putut intra la el şi, mai mult, după ce a fost operat la coloană nu a beneficiat de îngrijiri medicale pentru că a stat izolat. Colegii de celulă au fost cei care l-au bandajat şi i-au curăţat rănile după ce operaţia a recidivat.
Dragnea a ispăşit 2 ani din pedeapsa de 3 ani şi jumătate de închisoare primiţi în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.
După împlinirea fracției de pedeapsă, Dragnea a încercat în repetate rânduri să obțină eliberarea condiționată.
Dragnea a câștigat procesul împotriva Penitenciarului Rahova pentru zilele muncite
Judecătoria Sectorului 5 a respins, la finalul lunii iunie, contestația la executare formulată de Penitenciarul Prahova prin care era solicitată scăderea din zilele recunoscute ca fiind muncite de Liviu Dragnea în penitenciar a perioadei în care acesta s-a prezentat în fața judecătorilor.
„Astăzi am mai câștigat încă o dată împotriva Penitenciarului Rahova", spunea, atunci, Flavia Teodosiu.
Decizia nu este definitivă, potrivit Portalului Instanțelor de Judecată.
Liviu Dragnea, mai aproape de eliberare
Curtea de Apel București a admis, luna trecută, cererea de strămutare formulată de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, în dosarul privind eliberarea condiționată.
Potrivit deciziei, procesul lui Liviu Dragnea a fost mutat la Tribunalul Giurgiu.
„Admite cererea de strămutare formulată de către petentul Dragnea Liviu Nicolae cu privire la dosarul nr.7901/302/2021.
În baza art.74 alin.2 Cod proc. penală dispune strămutarea judecării contestațiilor formulate de către petentul Dragnea Liviu-Nicolae și de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 1025 pronunțată la data de 27.04.2021 de către Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr. 7901/302/2021 de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Giurgiu", se arată în decizia Curții de Apel București.
Strămutarea dosarului, un pas spre libertate
Acest lucru nu înseamnă, însă, că Dragnea va fi eliberat, ci că cererea de eliberare va fi rejudecată la Tribunalul Giurgiu.
Fostul lider PSD a cerut strămutarea dosarului, după ce Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia.
În ultima vreme, Liviu Dragnea a câştigat mai multe procese cu Penitenciarul Rahova. Magistraţii au stabilit că i-au fost încălcate mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă, sănătate şi apărare, iar lunile în care nu a muncit i-au fost pontate ca lucrate.
0 Comentarii