Duminica 22 Decembrie

Turiştii care vor opri pe Transfăgărăşan pentru a hrăni urşii care ies la marginea şoselei vor fi amendați de două ori


Turiştii care vor opri pe Transfăgărăşan pentru a hrăni urşii care ies la marginea şoselei vor fi amendați de două ori, o dată pentru că dau mâncare animalelor, iar a doua oară pentru că opresc pe drumul naţional, a anunțat marți Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Instituţia precizează că a făcut această solicitare din cauza incidentelor numeroase în urma cărora Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin intermediul ANPM şi Agenţiilor judeţene pentru Protecţia Mediului (APM), trebuie să plătească despăgubiri de sute de mii de lei, pentru pagubele sau vătămările provocate de animalele sălbatice, celor care se opresc să le hrănească. 

În 2024, numărul proceselor-verbale încheiate în urma unor astfel de incidente a ajuns la 68, iar valoarea totală a sumelor care trebuie achitate de statul român este de 236.872 de lei, potrivit sursei citate.

„Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a cerut sprijinul Jandarmeriei Române şi Direcţiei Rutiere, pentru prevenirea unor noi incidente provocate de urşii-cerşetori, pe o porţiune de aproximativ 15 kilometri, de pe Transfăgărăşan. 

Astfel, echipele mixte de control vor putea da câte două amenzi contravenienţilor, o dată pentru hrănirea urşilor şi, separat, pentru staţionarea pe drumul naţional”, a transmis ANPM.

Hrănirea animalelor sălbatice reprezintă, potrivit legii, contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei. Şoferii care opresc pe Transfăgărăşan riscă, de asemenea, sancţiuni de 2-3 puncte amendă (290-435 de lei) şi 2 puncte de penalizare pentru oprire neregulamentară, în timp ce staţionarea neregulamentară se sancţionează cu 4-5 puncte amendă (580-725 de lei) şi 3 puncte de penalizare. 

Comentarii Facebook