Duminica 22 Decembrie

Uber a păcălit poliţia şi a făcut lobby în secret pe lângă guverne. Cum a încercat Uber să-și extindă serviciul prin atragerea discretă a politicienilor


Violenţă, presiuni din partea unor politicieni influenţi şi un sistem elaborat de a păcăli orice control al poliţiei. Sunt metodele pe care Uber le-a folosit pentru a se impune pe piaţa mondială de transport alternativ. Totul a fost scos la iveală de o investigaţie jurnalistică bazată pe 124.000 de documente confidenţiale, în care apar inclusiv numele preşedinţilor Franţei şi Statelor Unite. Şi ţara noastră este menţionată. 

Intitulat The Uber Files, scandalul acoperă perioada 2013-2017 şi se referă la mai mult de 83.000 de e-mailuri şi mesaje între directorii Uber, angajaţi de-ai companiei americane şi lideri influenţi la nivel mondial.  Din ele aflăm cum, pentru a se extinde la nivel mondial, compania din Statele Unite a ignorat legile, a păcălit autoritățile și a exploatat violența asupra propriilor șoferi.  

La acel moment, Uber vedea violenţa taximetriştilor la adresa propriilor şoferi într-o lumină pozitivă şi a urmărit să câştige de pe urma ei: trimiteau presei dovezi, se foloseau de ea pentru a pune presiune pe politicieni şi pentru a câştiga simpatia publicului”, a transmis reporterul The Washington Post, Joseph Menn.

Cofondatorul Uber încuraja disputele cu taximetriştii, care ieşiseră în stradă să ceară interzicerea aplicației

Când alţi directori i-au atras atenţia că trimiterea propriilor şoferi la un protest în Franţa le va pune viaţa în pericol, acesta a răspuns scurt: „Cred că merită. Violenţa garantează succesul”.

Fondatorii Uber au găsit repede soluţia pentru a se impune pe piaţă - un lobby agresiv. Au apelat la foşti consilieri ai fostului preşedinte american Barack Obama pentru a-şi vinde modelul de afaceri în lumea întreagă, dar şi la Joe Biden, pe atunci vicepreşedinte al Statelor Unite.  

Şi în Europa au identificat politicieni care să-i ajute. Cel mai răsunător nume de pe listă: Emmanuel Macron, care ar fi ajutat în secret compania pe vremea când era ministru al Economiei. „La Marsilia, dă un decret defavorabil Uber. Ce fac lobby-ştii Uber? Îi trimit un mesaj direct lui Emmanuel Macron în care îi scriu că sunt consternaţi de decretul prefectului din Marsilia şi Emmanuel Macron le răspunde: 'Daţi-mi toate datele şi mă voi ocupa personal'”, a declarat un jurnalist francez. La scurt timp, decretul este anulat şi înlocuit cu o lege ambiguă, nptează The Guardian.

Olaf Scholz a refuzat să-i ajute pe cei de la Uber, fiind numit „un adevărat bufon”

Într-un comunicat, Palatul Elysee spune că făcea parte din fişa postului unui ministru al Economiei să se întâlnească cu reprezentanţi ai mediului de afaceri. Deşi documentele secrete nu arată că Emmanuel Macron ar fi primit bani de la Uber, numai în 2016, americanii au cheltuit 90 de milioane de dolari pentru activităţi de lobby.

Alţi politicieni asupra cărora au încercat să-şi exercite influenţa sunt cancelarul german, Olaf Scholz, pe atunci primar în Hamburg, sau George Osborne, pe vremea când era ministru de Finanţe în Marea Britanie. Pentru că Olaf Scholz a refuzat să-i ajute, directorii Uber l-au numit „un adevărat bufon”.

Într-o primă reacţie la scandal, compania spune că nu îşi va cere scuze pentru metodele pe care le-a folosit pentru a se dezvolta şi dă asigurări că a renunţat la astfel de practici.

Reprezentanții Uber spun că asemenea practici sunt de domeniul trecutului

Cerem publicului să ne judece prin prisma a ceea ce am făcut în ultimii cinci ani şi prin prisma a ceea ce vom face în anii următori”, se arată într-un comunicat Uber.

Numele României apare şi el în acest scandal atunci când vine vorba de metodele sofisticate folosite de Uber pentru a împiedica aplicarea legii. Este vorba de butonul de panică sau „kill switch”. 

Butonul de panică închidea toate computerele dintr-un birou. Dădeau un telefon sau un mesaj cuiva din Amsterdam sau San Francisco şi cereau oprirea serverelor”, declară jurnalistul Fergus Shiel. Poliţia sau cei de la Fisc nu reuşeau astfel să verifice niciun document, iar Uber avea timp să şteargă fişierele compromiţătoare. Metoda ar fi fost folosită de cel puţin 12 ori în timpul unor raiduri folosite în Franța, Țările de Jos, Belgia, India, Ungaria și România

Uber este în prezent unul dintre cei mai mari angajatori din lume, cu o cifră de afaceri de peste 43 de miliarde de dolari şi care efectuează aproximativ 19 milioane de călătorii pe zi.


Comentarii Facebook