Gabriel Diaconu, senior psychiatrist la MedLife, a făcut o analiză a mesajelor publice transmise de Ucraina, iar concluzia de până acum este că Ucraina a câștigat războiul informațional. 

”Cum să duci războiul informației, și de ce informația câștigă de fapt războiul

Diferența fundamentală între părțile beligerante, Rusia și Ucraina, este nu doar de resursă tactică, armament sau forță militară. 

În dinamica fluidă a evenimentelor, fiecare și-a pus în luptă mașinăria de propagandă/ ofensivă informațională, respectiv anti-propagandă/ contra-ofensivă informațională.

Astfel de manevre sunt pregătite cu mult timp înainte, și respectă anumite ”rețete”, respectiv canale de comunicare. 

Calea aleasă de Rusia a fost să denunțe regimul ”nazist” de la Kiev, ”genocidul” din Donbas, ei nu-i spun războiului ”război” cât ”operațiuni militare speciale”. Rusia și Ucraina sunt ”surori”, unde Ucraina de fapt nu este un stat, există o istorie unde ceilalți au făcut ”greșeli” pe care astăzi Putin le ”repară”. Astfel de măsuri poartă numele în engleză de ”framing” sau ”crearea cadrului de referință”. I se arată, atât contingentului acțional cât și populației, o ecuație simplă: noi suntem forțele binelui, ei sunt forțele răului. Mai mult, Putin aplică ceea ce Levada numea ”strategia fortăreței asediate”, încât să coafeze și mai mult o legendă în care de fapt Rusia se apără, și nu agresează. 

Ucraina, pe de altă parte, atât endogen dar și cu sprijin consistent din partea comunității de informații internațională, construiește o contra-ofensivă  performantă, diversă și domină piața mediatică, rețelele de socializare, platformele video, twitter șamd. 

Deja sunt câteva elemente care s-au detașat, și merită documentate. 

• ”Fantoma din Kiev” este probabil cel mai elaborat produs. Conceptul face trimitere la un brav pilot ucrainean care ar fi doborât șase avioane inamice înainte să fie la rândul lui doborât de o rachetă sol-aer. ”The Ghost o Kyev” (meta după numele unui joc video/ The Ghost of Pripyat) a fost lansat pe twitter în primele ore ale războiului, și a fost ușor – ușor urcat în trenduri până la punctul de-a fi preluat de marile webzine-uri occidentale și redistribuit masiv pe rețele sociale

• ”Cei 13 de pe insula Șerpilor”, un incident altfel minor pe harta războiului dar care continuă să fie reformulat informațional încât să arate curajul, eroismul și tonusul soldatului ucrainean în fața decesului inevitabil. Au circulat ”înregistrări” ale evenimentului, mai nou fețele unora dintre soldații sunt redistribuite pe twitter/ canale telegram ca exemplu pentru creșterea moralului trupelor

• ”Kievul nu pică”. Aici conceptul este mult mai elaborat și are câteva planuri subiacente. 

o Primul, și cel mai important, e fortificarea imaginii liderului Zelenski. În cel mai recent episod, operațiunea de contra-propagandă îl arată pe liderul ucrainean pe străzi, iar ”pe surse” curge cea mai recentă conversație a acestuia cu americanii (care s-ar fi oferit să-l evacueze din Kiev): ”Îmi trebuie muniție, nu transport”. Zelenski e perfect în rolul bărbatului obișnuit ucrainean, e când obosit, când nebărbierit, când cu echipament de protecție pe el, când în ținută oficială. E calm, compus, iar când rostește ”Slavă Ucrainei” la finalul mesajelor reușește ceea ce în presă numim ”testul sticlei”. Ajunge la destinatar. 

o Al doilea plan este al primarului Kievului, fostul campion mondial la box Vitali Khlitschko. Spre deosebire de Zelenski, Khlitschko are o notorietate imensă în lumea sportului, iar să-l vezi acum în uniformă militară, în spatele unei mitraliere, e impresionant. Rolul lui este să vitalizeze apărarea urbană, respectiv să ”cheme la arme” civilii din Kiev. Aici războiul informațional are și o componentă agresivă, eficace de dezinformare pentru că deodată spune forței inamice două lucruri: ”vor fi și civili care vă atacă”, respectiv ”dacă trageți în civili comiteți crime de război și nu veți putea dovedi că se angajaseră în luptă cu voi”. 

o Al treilea plan e imagologic. În plan imagologic, contra-propagandă ucraineană folosește oglinda ”șoc și groază” avansată de Rusia ca trambulină pentru propriul escamotaj informațional. Pe de o parte arată grozăvia bombardamentelor, ferocitatea atacurilor și asimetria forțelor. Pe de altă parte continuă să informeze, consistent și deliberat, pierderile părții inamice, obiectivele pierdute și recâștigate, dar și reziliența forțelor armate în fața unui inamic net superior. 

Fiecare zi în care Kievul nu pică este o zi în care, psihologic, Rusia lui Putin pierde teren. Din acest punct de vedere deja Ucraina a reușit o victorie pozițională. Rusia lui Putin a ”clipit”, deunăzi, când într-un nou videoclip înregistrat dictatorul de la Kremlin a cerut ”capitularea”, le-a cerut generalilor lui Zelenski să-l înlăture de la putere pe cale militară încât negocierile de pace să poată reîncepe – unde altundeva decât în – Belarus. 

A fost prea devreme, a fost gratuit, semn că orchestra armonizată dintre armată și servicii începe să falseze de partea rusă. 

Piața serviciilor de informații care i se opune lui Putin este, zilele acestea, extrem de rezolută și a pus pe tabla de șah o strategie care e – deja – larg acceptată în mass-media de pretutindeni (și deci permite mult spațiu de manevră cât privește ”plăsmuirea” adevărului în ceața războiului): avem informații de calitate, și le vom da în vileag cum le primim. 

Evident că nu tot ce zboară se mănâncă în conflictul ideilor, și la bursa de împachetat fum. Dar dacă informația, și contra-informația, ar fi exerciții de gimnastică, deocamdată Rusia pleacă din nota 8, iar Ucraina pleacă din 10. 

Clepsidra până la ”căderea Kievului” continuă să indice că forțele militare ucrainene nu mai rezistă foarte mult. 

Dar, psihologic, deja lucrurile au fost așezate încât blitzkrieg-ul lui Putin să fie dezamorsat, incursiunea lui rapidă să se transforme într-o înaintare lentă, pierderile lui să-i sângereze aura de invulnerabilitate, iar ”magia” puterii de la Kremlin să fie știrbită către un stabiliment banal, potemkinian, unde deodată vezi, în spatele agresorului, decorul de carton”.