Ultima oră! Polonia predă toate avioanele SUA, pentru a ajunge în Ucraina
Polonia s-a decis și trimite imediat și gratuit toate avioanele lor MIG-29 spre baza militară de la Ramstein, în Germania. De acolo vor ajunge, cel mai probabil, în Ucraina.
Anunțul a fost făcut chiar pe site-ul guvernului polonez, care a anunțat, de asemenea, că cer Statelor Unite, la schimb, avioane folosite dar care au aceleași capabilități ca avioanele cedate, scrie Digi 24.
Lupta se dă pe cerul Ucrainei, pe care Rusia nu a reușit să îl cucerească.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vrea ca și alte țări care au avioane MIG 29 să le cedeze ucrainenilor pentru a lupta cu invadatorii ruși.
---------------
UPDATE
SUA respinge oferta polonezilor.
”Nu credem că propunerea Poloniei este viabilă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
El a mai arătat că o astfel de organizare a acordării de asistenţă militară Ucrainei, confruntată cu invazia rusă, „trezeşte motive semnificative de îngrijorare pentru NATO în întregul său”.
Totuși, John Kirby a precizat că SUA continuă să se consulte cu aliații pentru a căuta soluții de a oferi sprijin Ucrainei.
10 Comentarii
În America Este Originea Democrației, Adică În America Nu Va Exista Comunism Nici-o Dată, Asta Nu Știe Lumea.
Cea Mai Puternică Alianță Militară Este De Origine America, Spre Exemplu: NATO.
America Este Numărul 1 În Lume La Legi.
Ceva Frumos Din America:
https://youtu.be/M69jhkxhT_I?si=344s6Tcpy1UFQqMP… Citeste mai departe
America Este Țara Perfectă Din Lume, Deoarece În America Este Originea Democrației, Această Democrație Există Și În Țările Europene, Dar Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Câte-va Ca Număr.
Cel Mai Bine Este În Țările Democrate: America, Coreea De Sud, Taiwan, Turcia, Israel, Și Europa.
Lumea Trebuie Să Știe… Citeste mai departe
adica ce ati vrut sa spuneti? parca cand folosim cuvine ca razboi, ucraina, rusia, america ne cam pierdem ratiunea...
@dan: America Este Țara Perfectă Din Lume, Deoarece În America Este Originea Democrației, Această Democrație Există Și În Țările Europene, Dar Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Câte-va Ca Număr.
Cel Mai Bine Este În Țările Democrate: America, Coreea De Sud, Taiwan, Turcia, Israel, Și Europa.
Lumea Trebuie… Citeste mai departe
"SUA- ZeroHedge-09.03.2022: Câteva cuvinte tăioase şi o respingere rapidă din partea Pentagonului marţi seara: "Perspectiva ca avioane de luptă < < la dispoziţia Guvernului Statelor Unite ale Americii > > să zboare dintr-o bază SUA/NATO din Germania, în spaţiul aerian care este contestat de Rusia deasupra Ucrainei, ridică serioase îngrijorări pentru… Citeste mai departe
@Vexx: America Este Țara Perfectă Din Lume, Deoarece În America Este Originea Democrației, Această Democrație Există Și În Țările Europene, Dar Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Câte-va Ca Număr.
Cel Mai Bine Este În Țările Democrate: America, Coreea De Sud, Taiwan, Turcia, Israel, Și Europa.
Lumea Trebuie… Citeste mai departe
NATO nu le ia, pt ca nu e viabil schimbul. Asa ca mai adaugati un NU in fata titlului.
@Iar ratati stirea reala....: America Este Țara Perfectă Din Lume, Deoarece În America Este Originea Democrației, Această Democrație Există Și În Țările Europene, Dar Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Câte-va Ca Număr.
Cel Mai Bine Este În Țările Democrate: America, Coreea De Sud, Taiwan, Turcia, Israel, Și Europa.
… Citeste mai departe
Sper ca tot mai multe tari sa ii urmeze exemplul Poloniei.
@bla-bla: America Este Țara Perfectă Din Lume, Deoarece În America Este Originea Democrației, Această Democrație Există Și În Țările Europene, Dar Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Câte-va Ca Număr.
Cel Mai Bine Este În Țările Democrate: America, Coreea De Sud, Taiwan, Turcia, Israel, Și Europa.
Lumea Trebuie… Citeste mai departe