Duminica 22 Decembrie

UMF Cluj schimbă admiterea la Medicină și Medicină dentară pentru examenul din iulie 2024


Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a publicat în 1 februarie 2024, metodologia de admitere valabilă pentru sesiunea iulie 2024. Medologia a fost adoptată în ședinta de Senat din 31 ianuarie 2024, iar admiterea a fost anunțată, deocamdată neoficial, ca va avea loc in mai putin de 6 luni, in 21 iulie 2024. 

Potrivit Legii Învățământului Superior publicată în Monitorul Oficial din 23 iulie 2023, art. 142 alin (3) ”Condițiile de admitere trebuie făcute publice în fiecare an de către instituția de învățământ superior, cu cel puțin 6 luni înainte de susținerea examenului de admitere”.

Data de 21 iulie 2024 a fost anunțată deja oficial ca zi de admitere pentru facultățile de Medicină și Medicină dentară de către Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara (aprobat HCA 1/660 din 11.01.2024), de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu-Mureș A și de Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova

Asadar, cu mai puțin de 6 luni înainte de examenul de admitere, conducerea UMF a decis ca admiterea la Facultățile de Medicină și Medicină Dentară, unde este cea mai mare concurență, media să nu se mai facă în mod egal între punctajul obținut de Biologie și cel de Chimie. Astfel, în acest an universitar, proba de admitere nu va mai conține 25 de întrebări din Biologie și 25 din Chimie, ci va avea 35 de întrebări din Biologie și 15 întrebări din Chimie. Ponderea nu va mai fi, deci, egală ca în ultimii cel puțin 10 ani- 50% biologie, 50% chimie-, ci va fi 70% biologie și 30% chimie.

Timp de foarte mulți ani, inclusiv admiterea 2023,  la UMF Cluj, conform metodologiei de admitere ponderea întrebărilor între BIologie și Chimie era egală: ”la programele de studiu Medicină şi Medicină Dentară, subiectele de examen vor fi comune, candidaţii pot opta, la înscriere, pentru cele două programe de studii. Teza de concurs conţine întrebări din tematica de biologie și chimie, în proporție egală”.


UMF Cluj schimbă admiterea: Biologia are o pondere de 70% din intrebari (35 din 50), iar Chimia 30% (15 din 50)


UMF Cluj a anunțat ieri că, începând din acest an, modifică ponderea întrebărilor de Biologie și Chimie,  și proba de admitere va avea mult mai multe întrebări de biologie.

La admiterea din iulie 2023, la UMF Cluj a mai fost făcută o modificare radicală


Admiterea la facultățile de Medicina și Medicina Dentară din cadrul UMF Cluj a mai suferit o modificare radicală, aplicată prima dată in vara anului 2023, când a fost introdus manualul Barron’s Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină”. Atunci, însă, modificarea a fost anunțată cu un an și jumătate înainte de a fi aplicată.  În februarie 2022, UMF Cluj a anunțat că pentru vara anului 2023 (deci peste un an și jumătate), candidații vor trebui să se pregătească din tratatul Barron' s, nu din manualul de Biologie clasa a XI-a,  publicat la editura Corint, și care se studiază în școlile din România. Astfel, candidații sunt nevoiți să se pregătească în privat dintr-un manual care nu se predă în școală. Din fericire, această decizie a fost anunțată din timp,  cu un an și jumătate înainte.

De aceasta dată, însă, anuntarea conditiilor de admitere se face cu mai puțin de 6 luni înainte de examen. Conform metodologiei pentru 2024, adoptata de Senatul UMF in 31 ianuarie 2024 ”La programele de studii Medicină şi Medicină dentară, teza de concurs va conţine întrebări din tematica de biologie și chimie (35 întrebări biologie și 15 întrebări chimie)” 

Autonomia universitară permite oricărei universități să stabilească metodologia de admitere, cu conditia stabilita de Legea Invatamantului Superior:  sa o anunte anual cu cel putin 6 luni inainte de examen. Neplăcut pentru candidați este, însă, faptul că aceast anunt vine cu mai puțin de 6 luni înainte de admitere. Cei mai mulți dintre candidații la medicină încep pregătirile pentru admitere cel târziu în clasa a XI-a, iar până acum au știut că trebuie să se pregătească în mod egal pentru biologie și chimie, iar acum, cu câteva luni înainte de admitere, află, ca, de fapt, biologia are o importanță mai mult decât dublă față de chimie. 

Metodologia de organizare a concursului de admitere la UMF Cluj pentru anul 2024

1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_1.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_2.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_3.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_4.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_5.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_6.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_7.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_8.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_9.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_10.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_11.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_12.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_13.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_14.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_15.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_16.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_17.jpg1707216312267-239f68ad-3470-4629-91f1-4362567cc4b5_18.jpg


Comentarii Facebook