Duminica 22 Decembrie

Un băiat de 14 ani a murit, încercând să-și avertizeze vecinii că ruşii urmează să le bombardeze cartierul. Tatăl băiatului: „Ești eroul meu"


Un adolescent de 14 ani din Ucraina a murit în timpul bombardamentelor ruseşti, încercând să îşi avertizeze vecinii pensionari cu privire la atacul armatei ocupanților ruși. 

În momentul în care a auzit sunetul sirenelor, Viacheslav Yalyshev nu a fugit din calea bombelor, ci  a preferat să meargă să îşi anunţe doi vecini pensionari că urmează un atac, pentru ca aceştia să se poată adăposti, scrie Daily Mail.

Copilul era îngrijorat că cei doi soţi nu au dispozitivele şi aplicaţiile necesare pentru a primi alerta de atac, astfel că a mers pe străzile Odessei pentru a-şi informa vecinii. Tatăl său, Yevhen Yalyshev, membru al forțelor aeriene ucrainene și veteran al conflictului din 2014 din estul Ucrainei, i-a adus un omagiu fiului său pe rețelele de socializare pentru actul său de curaj, scrie observatornews.ro.

Ești eroul meu, ești eroul Ucrainei”, a scris el. Yalyshev a spus că Viacheslav a fost îngrijorat de faptul că vecinii săi nu vor avea aplicațiile adecvate instalate pe telefoanele lor care avertizează utilizatorii despre atacurile ruşilor.

Adolescentul a fost ucis când două rachete au lovit un cămin și au demolat acoperișul unei biserici din apropiere, la două zile după ce forțele ruse au distrus pista de pe aeroportul principal din Odessa.

Comentarii Facebook