Miercuri 18 Decembrie

Un băiețel de trei ani, atacat de câinele familiei! A fost muşcat de faţă de mai multe ori


Caz tragic în comuna Dodeşti, județul Vaslui, un copil în vârstă de trei ani a suferit mai multe răni în zona feţei după ce a fost atacat, luni, de câinele familiei, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Ambulanţa SMURD tip B2, cu echipaj de prim-ajutor, s-a deplasat în localitatea Urdeşti, comuna Dodeşti, pentru a acorda îngrijiri medicale unui copil în vârstă de trei ani, muşcat de câinele familiei. La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsit un băieţel care prezenta multiple leziuni în zona facială, rănile fiind produse după ce minorul a fost atacat de câinele familiei. 

După ce a primit primul ajutor, iar rănile i-au fost dezinfectate şi bandajate, copilul a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. În ambulanţă, copilul s-a strâns în braţele unei tinere paramedic voluntar şi nu i-a mai dat acesteia drumul până la spital. Cel mai probabil, copilul va fi transferat la o unitate medicală din municipiul Iaşi", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, citat de Observator.

Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, câinele nu era unul dintr-o rasă agresivă. Poliţiştii au demarat verificări în acest caz. 

Comentarii Facebook