Miercuri 25 Decembrie

Un bărbat din Arad a primit o factură de peste 2.000 de lei pentru un consum de 0 kWh. Cum explică furnizorul situația halucinantă


Un arădean a rămas șocat după ce a descoperit că trebuie să plătească peste 2.000 de lei pe o factură în avans, cu zero consum, potrivit Aradon. Pe de altă parte, furnizorul a explicat că o astfel de practică vizează persoanele juridice, care şi-au asumat prin contract, să plătească facturi în avans, în cazul în care acest lucru se solicită. Este și cazul consumatorului din Arad.

Un bărbat din Arad a povestit, pe rețelele sociale că a primit o factură de la E.ON în data de 21 septembrie. La secţiunea „Produse facturate” apare „Factură în avans”, iar la perioada de facturare apare 1-31 decembrie 2022. Asta pe o factură emisă în luna noiembrie 2022. Totodată, la cantitatea de kWh consumaţi, apare 0 (zero), iar la suma care trebuie achitată apare 2.069,41 de lei. 

Părinţii mei stau într-o casă ce aparţine de o persoană juridică. La una dintre locaţii s-a primit o factură de 21.000 de lei de plată în avans, iar la casa în care locuiesc părinţii mei 2.069 de lei. Cum se poate factura ceva în avans, fără număr de kWh? Există şi somaţie să plătească într-o săptămână sau se taie gazul. Factura a fost primită în 21 noiembrie cu termen de plată 2 decembrie”, explică arădeanul, potrivit sursei citate.

Reprezentanții E.ON au explicat că în contractele semnate între companie şi persoanele juridice există o prevedere prin care pot fi emise facturi în avans, din cauza situaţiei de pe piaţa energiei.

Volatilitatea pieţei de energie şi costurile foarte ridicate pe care le avem cu prefinanţarea schemei de sprijin pentru clienţii ce beneficiază de preţuri plafonate pun presiune pe fluxurile de numerar ale companiei. Evident că trebuie să avem volumele de energie necesare pentru una sau 12 luni. În aceste condiţii, suntem nevoiţi să apelăm la varianta contractelor cu plata în avans, de altfel larg practicată pe piaţa de energie în această perioadă, pentru asigurarea cantităţilor de energie electrică şi gaze naturale necesare clienţilor noştri”, a precizat E.ON, într-un răspuns pentru Libertatea.

Clienții se plâng că nu știau de această prevedere din contract. „Cel mai probabil, a fost una dintre prevederile scrise cu litere mici, într-un colţ de foaie”, a spus unul dintre clienţi, care s-a trezit cu o factură de 11.500 de lei pe un consum de… 0 kWh, potrivit Aradon.

Comentarii Facebook