Miercuri 25 Decembrie

Un bărbat le-a mulțumit polițiștilor pentru că l-au oprit în trafic. Era băut la volan și în drum spre mare alături de familie


Un bărbat a fost prins sub influența alcoolului în trafic, în noaptea de luni spre marţi, în judeţul Gorj. Acesta le-a mulțumit poliţiştilor pentru că l-au oprit deoarece era foarte obosit și a mărturisit că a și adormit de două ori la volan de la plecarea de acasă.

El se îndrepta către litoral împreună cu partenera şi cei doi copii ai lor, femeia fiind cea care l-a trezit.

Şoferul, în vârstă de 33 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, a fost oprit în trafic marţi, la ora 04:05, în judeţul Gorj, de către poliţiştii rutieri. Aceştia au constatat că bărbatul care conducea un autoturism pe DN 67 avea o concentraţie de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

,,În urma discuţiilor purtate de poliţiştii din Novaci cu bărbatul, acesta a menţionat faptul că se afla în drum spre mare şi, deşi pare rupt dintr-un film, conducătorul auto le-a mulţumit poliţiştilor că l-au oprit şi au luat măsurile corespunzătoare, întrucât nu se afla în condiţii optime pentru a conduce şi a adormit la volan de două ori de când a plecat de acasă, fiind trezit de concubina sa”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Gorj.

Alături de şofer şi partenera sa, în maşină se aflau şi cei doi copii minori ai cuplului, precizează ProTV.

FOTO: Arhivă

Comentarii Facebook