Duminica 22 Decembrie

Un ciclon care a făcut ravagii în Europa va ajunge și în România. Meteorologii anunță ploi puternice, grindină și descărcări electrice


Ciclonul care a afectat mai multe țări din Europa în ultimele zile va lovi și România, anunță meteorologii.

Aceștia avertizează că ne putem aștepta la fenomene extreme precum ploi puternice și vijelii. 

,,La noi în țară, începând de mâine seară, vor fi manifestări de instabilitate, dar la cote mult mai reduse față de ceea ce am văzut că se întâmplă pe continentul european. 

Ne așteptăm la averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, dar și probabilitate mare pentru căderi de grindină în partea de sud-vest a țării, la început, în special în Oltenia și în zona Banatului, apoi treptat și în jumătatea de vest a Munteniei, Crișana, Transilvania și Maramureș, și doar izolat în celelalte zone.

Cantitățile de apă, atât în intervale scurte de timp, cât și prin acumulare, mai ales în noaptea de duminică spre luni și pe parcursul zilei de luni vor depăși 20-25 l/metru pătrat.

În cursul săptămânii viitoare, chiar dacă vor mai fi și perioade cu un grad mai redus de instabilitate atmosferică, vor fi destul de multe ploi, în special în jumătatea de vest a țării, ploi însoțite și de descărcări electrice, dar și de căderi de grindină. “, a transmis Oana Păduraru, meteorolog ANM, sâmbătă, potrivit antena3.ro

În ciuda ploilor, temperaturile se vor menține ridicate, anunță experții.

,,Temperaturile vor fi în creștere la acest sfârșit de săptămână, mai ales mâine ne așteptăm la o vreme caldă în toate zonele țării, cu temperaturi mai ridicate în Banat și în Crișana, unde vom ajunge până în jurul a 28 de grade Celsius.

Deci o vreme caldă, chiar dacă vor mai fi alternanțe, vor fi și pe va fi și pe parcursul săptămânii viitoare, cu maxime frecvent peste 20-22 de grade în toate regiunile.”, a explicat meteorologul.

Comentarii Facebook