Duminica 22 Decembrie

Un copil de patru ani s-a înecat cu o bucată de crenvurșt și a murit


Un copil de patru ani a murit după ce s-a înecat cu o bucată de crenvurșt. Tragedia a avut loc într-o localitate din Argeș. 

Medicii au ajuns de urgență la locul incidentului, unde au încercat să îl resusciteze, însă eforturile lor au fost zadarnice.

Incidentul a avut loc în localitatea Hârsești, iar în scurt timp s-a început deplasarea către locul evenimentului un prim echipaj de SMURD cu paramedici şi ulterior a fost alocat şi echipajul SMURD care s-a deplasat la faţa locului cu medic. Aceştia au încercat să încurajeze copilul să elimine acea bucăţică de crenvurșt cu care s-a înecat, blocându-i astfel căile respiratorii. Nu s-a reuşit acest lucru, ulterior copilul intrând în stop cardio-respirator. S-au încercat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au fost cu succes, iar ulterior s-a declarat decesul pentru copil. Acest tip de înec este foarte grav la copii, pentru că nu este ca la noi la adulţi, să putem să tuşim să eliminăm mai repede bolul alimentar'', a declarat purtătorul de cuvânt ISU Argeş.


Comentarii Facebook