Duminica 22 Decembrie

Un preot român a convins o fetiță să se filmeze în ipostaze pornografice și să îi trimită imaginile


Procurorii DIICOT, marți dimineață, au descins la o biserică din satul Corona, comuna Albeşti, din judeţul Constanţa, într-un dosar în care un bărbat de 44 de ani este acuzat că ar fi convins o copilă de 13 ani să producă material pornografic cu telefonul mobil. 

Surse judiciare arată că cel bănuit de fapte este chiar preotul, acesta fiind suspendat de Arhiepiscopia Tomisului în urma descinderilor de marţi, scrie Mediafax. 

Fata de 13 ani, convinsă de preot să trimită material pornografic, este din Iaşi şi se afla în sistemul de protecţie specială al DGASPC, după ce, timp de patru ani a fost crescută de un asistent maternal.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, au percheziţionat două locaţii din Constanţa, în cursul zilei de luni, într-un dosar de pornografie infantilă.

Procurorii au ridicat mai multor sisteme informatice de la domiciliul suspectului şi au efectuat o percheziţie la o biserica ortodoxă.

În cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini şi înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de DIICOT.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că „în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul reţelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit”, se mai arată în comunicatul citat.


Comentarii Facebook