Un râs a fost capturat în România și va fi relocat în Croația, pentru repopularea zonei - FOTO


Un râs de 5 ani a fost capturat de specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în pădurile din Bacău și va fi trimis în Croația, în cadrul proiectului LIFE Lynx.

Râsul se află acum în carantină la Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, iar peste circa o luna va fi transferat in Croația.

Obiectivul principal al proiectului Life Lynx este de a salva de la extincție populația de râs din regiunea Munților Dinari și sud estul Alpilor unde specia este amenințată datorită numărului mic de indivizi existenți. Pentru salvarea ei este nevoie urgentă de introducerea în populație de noi indivizi din alte populații, precum cea din Carpați.

Scopul acestei acțiuni este capturarea unor exemplare râși din zonele selectate din Munții Carpați ( in România si Slovacia) și mutarea lor în Slovenia și Croația.

Proiectul LIFE Lynx este coordonat de Serviciul Forestier Sloven și este susținut de Ministerul Mediului din România, facilitând implementarea activităților din proiectul european în țara noastră”, precizează reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice – ACDB – este organizația responsabilă de proiect din România, iar Regia Națională a Pădurilor – Romsilva colaborează în acest proiect, în baza unui protocol semnat în decembrie 2018.

Comentarii Facebook