Duminica 22 Decembrie

Un șofer mort de beat, prins de polițiști la volanul unui autocar. În automobil se aflau 50 de pasageri


Un bărbat care consumase băuturi alcoolice a fost prins luni, 22 august, dimineața, de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la volanul unui autocar cu 50 de pasageri. 

Astăzi, în jurul orei 7.30, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanţa au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un autocar de transport persoane (cursă specială) pe DN 3, către ieşirea din municipiul Constanţa, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța, conform  news.ro. 

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat 1,01 mg/l alcool pur în  aerul expirat, bărbatul fiind dus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. 

La momentul opririi, bărbatul transporta aproximativ 50 de persoane

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. 


Comentarii Facebook