Miercuri 25 Decembrie

Un tânăr din România, povestește cum este tratat în Germania, unde lucrează 14 ore pe zi ca livrator de colete: „Condițiile de muncă sunt mizerabile”


Un tânăr de 19 ani a povestit experiența sa, muncind ca livrator de colete în Germania. 

Românul este printre miile de est-europeni exploatați în această industrie, conform cotidianului german Badische Neueste Nachrichten, citat de Libertatea.

Alexandru Radu, a cărei identitate a fost schimbată pentru a-i proteja imaginea, a declarat pentru cotidianul german, că lucrează între 11 și 14 ore pe zi, fără pauze reale, în condiții mizere.

"Lucrez în industrie de un an și două luni. Cu greu aș fi putut obține un loc de muncă mai bun, pe atunci. Aici lucrurile sunt foarte corupte. Condițiile de muncă sunt mizerabile. Regulamentele sunt încălcate zilnic, fără consecințe reale." spune tânărul.

Acesta menționează că se își începe ziua la 4 dimineața, mănâncă când apucă și nu are pauze reale.

,,Mă trezesc la patru dimineața și conduc 30 de minute până la depozit. Mai întâi îmi fac planul pentru tură. Asta înseamnă că îmi aranjez adresele, deoarece voi conduce spre ele mai târziu. Când pornește transportorul de colete, îmi selectez pachetele numerotate, le scanez și le încarc”, a declarat tânărul.

„Nu am pauze reale. Am de obicei sandvișuri și mâncare gătită acasă la mine, pe care le mănânc între opriri. Asta îmi ia cinci, până la zece minute. Toaletele pe care le folosesc sunt de obicei la benzinării sau companii unde furnizez pachete”, a explicat Alexandru.

Din cei 1.800 de euro pe care îi primește lunar, jumătate se duc pe cazare și chirie iar restul îi folosește pentru a-și susține rudele rămase în țară.

,,Nu cred că ești tratat decent deloc. Superiorii încalcă toate regulile și închid ochii la toate greșelile și problemele din companie”, spune el.

În ciuda sistemului, Radu susține că oamenii cărora le livrează coletele sunt aproape întotdeauna politicoși.

„90 la sută dintre clienți se comportă respectuos și foarte politicos… Clienții ar trebui să înțeleagă că întârzierile coletului nu sunt doar vina curierilor. Este și vina șefilor care nu își motivează angajații, îi tratează ca pe niște animale”, a concluzionat Alexandru.

Deși visează să-și schimbe jobul, pentru ca asta să fie posibil, tânărul ar trebui să-și abilitățile de limba germană, însă banii și timpul petrecut la muncă fac acest lucru aproape imposibil.


Comentarii Facebook